Autostrada Clujului. Traseul centurii metropolitane este, în sfârșit, public

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã     11737 Vizualizări.  

Vă prezentam, în urmă cu două luni, date interesante despre centura metropolitană a Clujului: că va avea două tuneluri, pe o lungime totală de aproape 700 de metri, că vor fi peste 50 de poduri și podețe, respectiv că proiectul are prevăzute pasaje prin care să poată fi subtraversat de animale sălbatice (AICI). La acea vreme, deși primise certificat de urbanism din partea Consiliului Județean și fusese trimis la Compania națională de administrare a infrastructurii rutiere (CNAIR), proiectul nu a fost făcut public.

Harta centurii a fost publicată însă astăzi pe website-ul Primăriei. Se văd clar zonele pe care le traversează atât șoseaua principală, cât și bretelele, 20 la număr, pe care se va face accesul pe această autostradă. Nu e o glumă: drumul va avea patru benzi de câte 3,5 metri, o bandă mediană separatoare de doi metri lățime și acostamente de 2,5 metri. În zona bretelelor, atât la intrarea pe centură, cât și la ieșire, se va crea o a treia bandă de 3,5 metri.

38

de kilometri va avea centura propriu zisă, dar împreună cu bretelele se vor crea 52 de kilometri de drum. După toate probabilitățile, cei 150 de milioane de euro estimați inițial nu vor ajunge nici pentru jumătate din lucrare. Partea bună este că, acum, guvernul este PNL, iar reprezentanții liberali ai Primăriei Cluj-Napoca nu ar mai trebui să întâmpine rezistență pentru derularea proiectului.

Vedeți aici planșa.

„Primăria Cluj-Napoca a dat ordinul de începere pentru întocmire SF, PUZ și DTAC pentru proiectul ”Drum Transregio Feleac TR35” în toamna anului trecut (octombrie 2018), iar anul acesta (în luna martie) s-a predat documentația ”Studiul alternativ de traseu”, care a cuprins un număr de opt variante de traseu studiate. La recomandarea specialiștilor, Municipiul Cluj-Napoca a optat pentru varianta 8- V8. În perioada următoare vor fi definitivate studiul de fezabilitate, Planul Urbanistic Zonal și DTAC, urmând ca întreaga documentație să fie predată CNAIR în vederea organizării achiziției publice pentru lucrările de proiectare și execuție”, se arată într-un comunicat al Primăriei. 

Proiectul a fost elaborat de Explan SRL – Transinvest Budapest – SpecialTerv – Cadsil SRL. Firmele au termen până la finalul lunii viitoare să închidă dosarul de autorizare. Explan SRL, liderul de proiect, este deținută de Petru Ciufudean, un proiectant clujean cu numeroase contracte cu statul la activ. Municipalitatea plătește 17,1 milioane lei (fără TVA), adică 3,7 milioane de euro, pentru realizarea studiului de fezabilitate, a planului urbanistic zonal şi a detaliilor tehnice pentru autorizarea centurii metropolitane.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.