Tranzacție de 1,25 milioane de euro între un grup german și o companie din Cluj, una dintre cele mai importante din România specializată în securitate cibernetică

Grupul german P3, furnizor de servicii de consultanță în industria software, automotive și banking, a vândut acțiunile deținute la CT Defense (Cyber Threat Defense) din Cluj-Napoca, companie specializată în securitate cibernetică, pentru suma de 1,742 milioane de euro, conform profit.ro.
Potrivit sursei citate, acțiunile au fost cumpărate de Alexandru Daniel Ciobanu și Andrei Tiberiu Pușoiu, fondatorii CT Defense. Anterior, în anul 2022, cei doi fondatori au vândut către grupul german 50% din acțiunile companiei pentru suma de 1,25 milioane de euro.
Alexandru Daniel Ciobanu și Andrei Tiberiu Pușoiu, fondatorii CT Defense Cluj-Napoca
Înființată în 2017, CT Defense este una dintre cele mai importante companii din România specializată în securitate cibernetică și furnizează servicii clienților din zona bancară, software, telecom și altele, cu clienții în EMEA, APAC, Marea Britanie și SUA. Compania acoperă aproape tot spectrul de servicii în securitate cibernetică, de la monitorizare 24/7, teste de penetrare, phising și red teaming la investigații breșe de securitate. În 2024, CT Defense a raportat un business de 15,5 milioane de lei (+8% față de 2023).
Citește mai multe despre acest subiect, AICI.