Transport uriaș care pleacă din centrul țării și trece și prin Cluj. Vehiculul are o masă totală de peste 100 de tone și este însoțit de echipaje ale Poliției Rutiere
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj anunță că în perioada 23.10.2025 – 01.11.2025 se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul: Chirileu (județul Mureș) – DN15 – A3 – Turda – A10 – Sebeș – A1 – Ilia – DN7 – Centura Arad – DN7 – DN7G – A1 – Nădlac II PTF.
Vehiculul transportă o structură metalică.
„Lățimea maximă a vehiculului este 4,15 m, masa totală 109 tone, lungime 34 m, înălțime 4,50 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Menționăm că în conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.
Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră. Vehiculul va fi însoțit de autovehicule de însoțire autorizate și de echipaje ale poliției rutiere. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu”, au transmis reprezentanții DRDP Cluj.











