Transferoviar Călători, compania lui Călin Mitică, a încasat de la bugetul de stat cu „ajutorul” ARF mai mulți bani decât merita

Un raport prezentat aici de către Curtea de Conturi afirmă că Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a diminuat cu 1.614.052,17 lei creanțele de încasat de la Transferoviar Călători, cu termen scadent 31.01.2023. Compania Transferoviar Călători este deținută de către Călin Mitică, din Cluj.
„Din analiza modului de acordare și utilizare a subvențiilor pentru susținerea transportului feroviar public de călători în anul 2023, echipa de audit a constatat nerestituirea/neregularizarea cu bugetul statului a compensației pentru efectuarea serviciilor publice de transport feroviar de călători, ca urmare a nerealizării indicatorilor cantitativi prevăzuți în contractul de servicii publice încheiat cu Transferoviar Călători”.
Potrivit clubferoviar.ro, compania lui Călin Mitică a încasat de la bugetul de stat cu „ajutorul” ARF mai mulți bani decât merita. Pe eșantionul verificat, valoarea compensației pentru serviciul de transport feroviar public de călători neregularizată/nerestituită la bugetul statului prin bugetul MTI a fost de 2.615.239,70 lei, din care 1.614.052,17 lei aferentă anului 2022 și 1.001.187,53 lei aferentă anului 2023.
Compensația necuvenită
Curtea de Conturi explică faptul că, potrivit prevederilor contractuale, compensația necuvenită ca urmare a nerealizării indicatorului cantitativ tren-km trebuia regularizată cu bugetul de stat până la data de 31 ianuarie a anului următor acordării. În timpul desfășurării misiunii de audit, ARF a înregistrat în evidența contabilă creanțele de încasat de la Transferoviar Călători cu titlu de compensație necuvenită, atât pentru anul 2022, cât și pentru anul 2023”.
Curtea de Conturi cere MTI și ARF extinderea verificărilor privind modul de realizare a indicatorilor cantitativi incluși în contractele de servicii de transport feroviar public de călători încheiate cu OTF în perioada legală de prescripție și întreprinderea demersurilor legale pentru înregistrarea în evidența contabilă și recuperarea compensațiilor necuvenite ca urmare a nerealizării indicatorilor cantitativi, în condițiile legii. Termenul de implementare este 30 iunie 2025.
În timpul desfășurării misiunii de audit, ARF a înregistrat creanțele de încasat de la Transferoviar Călători cu titlu de compensație necuvenită, atât pentru anul 2022, cât și pentru anul 2023.
Citește aici ce nereguli a mai descoperit Curtea de Conturi.