Trafic deviat în Florești pentru construirea pasajului suprateran de pe DN1. Cât vor dura lucrările

Autor  Ionel Lespuc   în       2 ore în urmã  

De astăzi, ora 11, traficul rutier pe DN1 în zona de intrare în Florești a fost deviat, pentru a permite începerea lucrărilor la pasajul suprateran care va supratraversa una dintre cele mai aglomerate intersecții din comună. Devierea se face pe bretele provizorii, asfaltate recent, care ocolesc traseul principal al drumului național.

Pasajul, cu o lungime de 58 de metri, este construit de compania Viarom și va avea ca primă etapă forarea a 20 de piloți de fundație. Pasajul va avea în total 400 de metri.

Potrivit reprezentantului Viarom, care a intervenit într-un live pe pagina de Facebook a primarului Emil Boc, lucrările vor avansa în ritm susținut, cu termen de finalizare stabilit pentru sfârșitul anului 2025.

Pasajul suprateran este gândit nu doar pentru fluidizarea traficului de pe DN1, ci și ca o infrastructură-cheie pentru accesul spre viitorul Spital Regional de Urgență, care urmează să fie construit în imediata apropiere. Sub pasaj este prevăzut un sens giratoriu care va asigura legătura atât cu spitalul, cât și cu zonele rezidențiale și comerciale din perimetrul Florești – Cluj-Napoca.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.