Toți oamenii USR Plus. Locul 1 pe lista deputaților are 32 de ani: „Pun suflet în tot ceea ce fac”
USR Plus Cluj a depus astăzi dosarele candidaților pentru Parlamentul României la Biroul Electoral de Circumscripție Cluj. În urma alegerilor interne, pe primele locuri sunt Cristian Bordei, Mihai Goțiu și Elek Levente (pentru Senat), Oana Murariu, Viorel Băltărețu, Radu Molnar, Elena Ciubucă (pentru Camera Deputaților). Dintre cei șapte, trei provin din USR, Goțiu, Elek și Molnar, iar patru – cei mai bine clasați – Bordei, Murariu, Băltărețu și Ciubucă, din Plus.
Patru dintre reprezentanții USR Plus au susținut apoi o conferință de presă, prin intermediul Via Cluj TV. O parte din prezentarea pe care și-a făcut-o fiecare o găsiți mai jos.
În conferință, reprezentanții USR Plus au spus că scorul pe care se bazează este 18%, pe județul Cluj. Acest rezultat ar trimite în Parlament un senator și doi deputați. Întrebați dacă fac sau au făcut parte din serviciile secrete, toți au răspuns negativ.
În legătură cu prioritățile pentru Cluj, toți au răspuns că proiectele actuale – cu accent pe centura metropolitană – sunt importante, dar au venit și cu idei noi. Cristian Bordei a menționat că municipiul ar putea să devină un pol al industriei bio-medicale: „Aș susține un astfel de proiect. Avem universități, societăți de IT, spitale, un sistem medical bine dezvoltat, am putea deveni un pol al industriei bio-medicale”.
Întrebați cu repetiție despre lipsa de pe liste a lui Mihai Goțiu și Emanuel Ungureanu, cei patru au arătat că alegerile interne au fost corecte, democratice, desfășurate conform procedurilor statutare.
Candidați la Senat:
Cristian Bordei – 53 de ani
Prioritățile mele sunt legate de zona economică, doresc să am o contribuție legislativă destinată punerii româmiei pe un trend de dezvoltare normal, adaptat vremurilor noastre. Sunt un mare susținător al industriei României, a creării de companii puternice și a internaționalizării lor. Este nevoie de o creștere economică solidă ca să ne atingem aceste scopuri. Apoi cred că țara noastră trebuie să își mărească amprenta în Uniunea Europeană, în regiune și în NATO, pentru că traversăm o perioadă complexă. Suntem în plină confruntare SUA – China, care va fi de lungă durată, indiferent de rezultatul alegerilor din Statele Unite.
Elek Levente – 50 de ani
Sunt implicat în societatea civilă, activez de patru ani în politică la toate nivelurile, cred că este momentul să duc implicarea mea un alt nivel. Pentru asta vreau să candidez, vreau să aduc bunul simț în politică. Vreau ca efectul muncii noastre să se găsească în viața noastră, să nu ne întrebați ce am făcut, ci să simțiți. Consider că este important să dezvoltpm domeniul de business, IMM-urile. Din patru în patru ani se cere 6% pentru sănătate, dar nimeni nu spune de unde luăm acești bani. Trebuie să producem ca să avem ce să împărțim.
Mihai Goțiu, care nu a participat la conferință, a fost vicepreședintele Senatului în ultimii patru ani.
Candidați la Camera Deputaților:
Oana Murariu – 32 de ani (foto sus)
Sunt un avocat pasionat de munca sa, care pune în centrul său omul. Am dat la Drept ca să devin avocat, am fost foarte hotărâtă. Mi-am făcut apoi propriul cabinet. Îmi place să mă implic, pun suflet în tot ceea ce fac, am absolvit prima din seria mea și a doua din an. Am întocmit proiecte de lege, am întocmit amendamente la acte normative, am avut ocazia să merg în Senat și în Camera Deputaților, ca să susțin aceste amendamente. Mi-am dat seama că este o mare similitudine între activitatea mea și cea din Parlament. Doresc să mă implic în domeniul juridic, prin eficientizarea sistemului juridic și dregrevarea instanțelor, dar și al sănătății.
Viorel Băltărețu – 45 de ani
Nu am mai făcut politică, dar am fost mereu interesat de viața politică. Am intrat în Plus anul trecut, pentru că am dorit să contribui la o schimbare în bine a României, am experiență și pot să mă implic personal. Sunt inginer, am terminat în 1998 facultatea la Cluj, de atunci am activat peste 90% din timp ca antreprenor. Am pus bazele mai multor companii. Pe ultima am fondat-o în 2003 și în continuare creștem această companie. Pe plan politic, având experiență ca antreprenor, doresc să îmi aduc contribuția la îmbunătățirea cadrului economic. Sunt legi mult prea stufoase, iar eu militez pentru simplificare legislativă, debirocratizare, digitalizare, tot ceea ce înseamnă un mediu economic simplificat pentru antreprenori, să fie eficienți și să aducă plus valoare pentru ei și pentru angajații lor.
Pe listă mai sunt Radu Molnar, de la USR, și Elena Ciubucă, de la Plus. Emanuel Ungureanu, aflat pe locul al cincilea după alegerile interne, s-a retras de pe listă și va candida la Buzău.