Topul celor mai puternice companii de construcții din România. Erbașu ocupă primul loc, urmată de două companii austriece

Autor  admin   în       6 luni în urmã  

2023 a marcat șapte ascensiuni în clasamentul celor mai puternici antreprenori în construcții, realizat anual de compania de consultanță IBC Focus, care monitorizează șantiere la nivel național, potrivit economedia.ro.

Acest clasament, realizat în 2024 pe baza cifrelor din 2023, are în vedere companii specializate în lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale (CAEN 4120), motiv pentru care nu regăsim aici firmele deținute de antreprenorul Dorinel Umbrărescu, Spedition UMB, SA&PE Construct și Tehnostrade, care controlează o mare parte din piața construcțiilor de infrastructură (CAEN 4211).

Conform TOP 100 Antreprenori Generali în Construcții, rezultatele financiare din perioada analizată anunță o premieră pentru compania Construcții Erbașu, care a devenit liderul clasamentului cu o cifră de afaceri de 2,29 miliarde de lei și un profit de 283,38  milioane de lei, conform Mfinante.ro. Cifra de afaceri s-a dublat. În anul anterior, cifra de afaceri era de 1 miliard de lei, iar profitul era de numa 62,98 milioane de lei.

Pe de altă parte, Construcții Erbașu a câștigat execuția lotului Suplacu de Barcău – Chiribiș (26,35 km), „celebrul lot Bechtel”, de pe Autostrada Transilvania. Constructorul român a predat proiectul tehnic în luna septembrie 2024. Construcții Erbașu este la primul contract pentru un lot de autostradă în România și are 18 luni pentru execuția lotului cu o valoare de 884,12 milioane de lei, fără TVA.

Pe un trend ascendent notabil se află și compania Strabag, care în ultimii ani a fost o prezență constantă în topul celor mai puternici constructori. Cu 2,17 miliarde de lei în dreptul cifrei de afaceri (față de 919.31 milioane anul anterior),  la capitolul profit, compania a marcat o dinamică spectaculoasă, acesta majorându-se de la 4,96 milioane de lei la 79,9 milioane de lei.

În afară de construcțiile rezidențiale, compania austriacă Strabag a avut în 2023 lucrări la infrastructura rutieră de autostradă pe lotul Chețani – Câmpia Turzii, pe care l-a dat în circulație în decembrie 2023. Strabag a construit drumul expres DEx16, care leagă centura municipiului Oradea (girație Calea Sântandrei) de Autostrada Transilvania (A3).

Podiumul celor mai puternici trei antreprenori din construcții este completat de compania austriacă Porr Construct, ce ocupa în ediția precedentă poziția fruntașă. Deși a coborât în clasament, veniturile au crescut, cu 40% (de la 1,2 miliarde de lei în 2022 la 1,74 miliarde de lei în 2023). De la o pierdere de 6,9 milioane de lei în 2022, compania a reușit să ajungă în 2023 la un profit de 63 milioane de lei.

Citește restul analizei, aici.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.