Topul celor mai harnici constructori de autostrăzi din România pe luna august. Surpriza de pe primul loc! Progresele înregistrate pe loturile de pe Autostrada Transilvania
Topul constructorilor de autostrăzi și drumuri expres pe luna august este condus, poate în mod surprinzător, de Ozaltin (Turcia), cu lucrări la „Autostrada Ford Otosan”. Grupul UMB și Dimex 2000 sunt următorii constructori clasați, cu lucrări pe A7, A3 și pe DEx4 Turda – Tureni.
Pe de altă parte, lucrările pe unul din loturile de pe Autostrada Transilvania finanțate prin PNRR au înregistrat progrese foarte bune, după multe luni de stagnare.
Clasamentul pe luna august 2024
Locul 1. Asocierea condusă de compania Ozaltin (Turcia) revine pe primul loc în topul constructorilor de autostrăzi în luna august, după ce a fost detronată în iulie. Ozaltin a raportat în luna august cel mai mare progres de pe șantierele de autostradă și drumuri expres din România, de peste 11 puncte procentuale. Conform datelor de pe CESTRIN, asocierea condusă de turcii de la Ozaltin a depășit 68% pe Drumul Expres Craiova – Pitești.
Locul 2. Spedition UMB a avut un proges de peste 9 puncte procentuale la „Cocoașa de la Focșani”. Realizat în proporție de două treimi, lotul 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord al A7 Buzău – Focșani este în cărți pentru darea în trafic în 2024. Totodată Spedition UMB rămâne în top cu un progres de 8,75 de puncte procentuale pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului de pe Autostrada Transilvania (A3). Stadiul lucrărilor pe acestă secțiune este de aproape 60%.
Locul 3. Un avans de 8 puncte procentuale a raportat constructorul bistrițean Dimex 2000 pe Drumul Expres (DEx4) Turda – Tureni. Noua șosea de legătură la A3 din Cluj este realizată în proporție de 53%, conform datelor CESTRIN. Date care nu seamănă deloc cu cele oferite de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj, care în luna august s-au dus la 60%.
Locul 4. Pe următoarea poziție se află asocierea Pizzarotti – Retter, cu un avans de 7,77 puncte procentuale la lotul 1 Dumbrava – Mizil al A7 Ploiești – Buzău. Executat în proporție de 85%, și acest lot este programat pentru inaugurare în 2024.
Locul 5. Spedition UMB are un avans de 7,57 puncte proncetuale pe lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni de pe A7 Buzău – Focșani. Acest lot, care este realizat în proporție de peste 53%, ar urma să fie dat în trafic până la sfârșitul acestui an.
Grafic cu progresele înregistrate de constructorii de autostrăzi și drumuri expres în luna august 2024. Sursa foto: CESTRIN
Stadiul lucrărilor pe Autostrada Transilvania în luna august 2024
Potrivit CNAIR, pe loturile de pe A3 unde se lucrează, progresele sunt următoarele:
Pe secțiunea Nădășelu – Zimbor (30,06 km), stadiul fizic al lucrărilor înregistrat în luna august a fost de 76,8%, cu 2,45 % mai mult decât în iulie 2024 (74,35%). Pe această secțiune sunt și cele două viaducte de la Nădășelu și Topa Mică, care urmează să fie construite de către antreprenorul turc Ozaltin. Constructorul pe acest lot este Spedition UMB.
Pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km), stadiul fizic a fost de 59,08%, cu 8,75% mai mult decât în luna precedentă (51,05%). Trebuie subliniat că lucrările pe aceste secțiuni sunt finanțate prin PNRR, iar termenele au fost extinse, la cererea constructorului Spedition UMB, pentru iulie 2026, respectiv decembrie 2026.
Lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău (41 de kilometri), care include și tunelul Meseș (cu o lungime de 2,7 kilometri și două galerii) încă n-are constructor. CNAIR a anunțat, marți, 15 octombrie, că termenul a fost prelungit până în 31 octombrie 2024. Este a zecea amânare dispusă de CNAIR din februarie 2023 și până acum. Vorbim de cel mai scump lot de pe autostrăzile din România (max. 8,8 miliarde de lei), care are o durată de proiectare + execuție de 78 de luni (6 ani și jumătate).
Lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș a intrat în organizare de șantier din luna septembrie 2024. Pentru finalizarea construcției celor 26,35 km, antreprenorul român Construcții Erbașu are la dispoziție 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție lucrări). Contractul în valoare de 884,12 milioane de lei, fără TVA (finanțat prin PT ), a fost semnat în luna noiembrie a anului trecut. Pe traseul secțiunii de autostradă Suplacu de Barcău – Chiribiș se vor construi inclusiv 8 poduri, 8 pasaje și 3 viaducte.
Lucrările pe tronsonul Chibriș – Biharia vor începe din mai 2025. Realizarea segmentului de 28,55 de kilometri Chibriș – Biharia, de pe A3, a fost blocată încă din toamna anului trecut din cauza contestațiilor. Antreprenorul Precon acuza CNAIR pentru tergiversarea semnării contractului, în timp ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dat vina pe constructor pentru blocaj. Durata contractului este de 24 de luni, cu 6 luni alocate etapei de proiectare și 18 pentru execuție. Vor fi construite inclusiv 7 poduri și 11 pasaje.
La vest, lotul Chiribiș – Biharia se continuă cu cei 5,5 km. dați în trafic în 2020 între Biharia și Borș II.
Lucările de pe șantierul DEx4 Tureni
Pe șantierul DEx4 (drumul expres de lângă Tureni, care va face legătura între Autostrada Transilvania și DN1), asocierea condusă de compania Dimex 2000 a ajuns în luna august la 53 puncte procentuale, cu 8 mai mult decât luna precedentă. Însă progresul de pe harta CESTRIN din luna august nu coincide cu cel promovat de către DRDP Cluj, care e de 60%. Conform contractului inițial, lucrările la DEx4 ar fi trebuit finalizate în februarie 2025, însă constructorul a cerut o prelungire a termenului până în iunie 2025.