TOPUL BANILOR. Cine primește cele mai mari sume pentru evenimente cultural-artistice
Primăria a publicat lista sumelor aprobate de comisia de analiză și selecție a proiectelor pentru evenimente artistice și culturale organizate la Cluj, în 2019.
11.305.000
lei este suma totală distribuită de comisia de analiză și selecție a proiectelor. În total, se ceruseră 36,1 milioane de lei.
Cei mai mulți bani merg către TIFF, care a pierdut însă 100.000 din suma solicitată. E o surpriză, în ultimii ani nu s-a întâmplat. Probabil comisia nu a știut cum să îi împace pe ceilalți. 🙂 Pe locul al doilea este CCC, adică Centrul cultural clujean. Asociația care trebuia să se ocupe de tentativa de Cluj – Capitală culturală europeană 2021 va încasa 900.000 de lei. Zilele culturale maghiare sunt pe podium, 530.000, iar faptul că gala premiilor UNITER va avea loc la Cluj anul acesta scoate din bugetul local 500.000 de lei. Jazz in the Park, un eveniment-fanion, a primit doar 290.000 de lei din cei 440.000 ceruți, în timp ce artă în centrul de interes încasează 420.000.
Trebuie să subliniem că Untold nu a mai cerut bani de la Primărie în ultimii ani. La a doua ediție a avut o tentativă, documentația a fost greșit întocmită, așa că Bogdan Buta a renunțat.
Haideți să vedem un top al ONG-urilor care primesc cei mai mulți bani:
- Festivalul de film Transilvania – 1.400.000 de lei (ceruse 1.500.000)
- Centrul cultural clujean, Cultură.Inovația.Impact – 900.000 (ceruse 960.00)
- Zilele culturale maghiare – 530.000
- Gala premiilor UNITER – 500.000 (cât ceruse UTR)
- Artă în centrul de interes – 420.000
- Fapte – Jazz in the Park – 290.000 (din 440.000)
- Fabrica de pensule – 250.000
- Centenar în alb și negr”U” – 240.000
- Comedy Cluj – 235.000
- Festivalul Dumitru Fărcaș – 225.000 (cât a cerut, deși e la prima ediție)
- Sports for All – 200.000
- Școala din grădină – 182.650
- Toamna muzicală clujeană 150.000
- Cluj Never Sleeps – 140.000
- Scena Urbană 130.000
- Artiști români în arta contemporaă – 130.000
- Festivalul G. Enescu la Cluj – 120.000
- Daisler – Lights on – 120.000 (+40.000 pentru strada Potaissa)
- Techsylvania 110.000
- Fapte – Art in the Street – 100.000
Iată AICI lista completă și vă rog să verificați ce mi-a scăpat.