Taxă nouă propusă de un dezvoltator imobiliar

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã  

Un dezvoltator imobiliar clujean, Călin Vișan, de la Solaris Real Estate Development, spune că Primăria ar trebui să perceapă o taxă de celeritate privind demersurile de autorizare a construcțiilor, iar din banii rezultați să îi ajute pe cetățenii care nu își permit o locuință. Propunerea lui Vișan are însă în spatele său o nemulțumire profundă a oamenilor de afaceri, aceea că procesul de avizare merge foarte greu la Primăria Cluj-Napoca. Termenele prevăzute de lege sunt de cele mai multe ori încălcate. 

“Fiecare dezvoltator are suficient profit ca să dea o parte înapoi comunității. Nu mult, un procent-două. Dacă faci 100 de apartamente, nu sărăcești dacă dai două Primăriei, pentru persoanele sărmane. Municipalitatea ar putea să compenseze cumva acest efort, să nu pară o donație. Nu un etaj în plus, că nu peste tot se potrivește. Eu aș cere timp, adică să meargă lucrurile mai repede. Poate fi o taxă de celeritate, o taxă mare, stabilită în funcție de dimensiunea proiectului sau de alt factor, sunt destule variante. Iar din banii rezultați să construiască locuințe pentru cei care nu au avut noroc în viață”, a spus Călin Vișan.

Propunerea este generoasă. Specialiștii spun însă că nu se poate pune în practică, întrucât Primăria nu poate condiționa eliberarea unor documente către cetățeni de plata unor taxe suplimentare.

Pe de altă parte, din rândul arhitecților s-a propus o altă taxă, care poate fi botezată taxă de urbanizare. În loc să ceară de la dezvoltatori să construiască străzi, școli, grădinițe sau parcuri, Primăria să ia acești bani și să se ocupe ea însăși de realizarea acelor investiții. În acest mod, s-ar pierde din viteza de execuție, dar ar fi premise pentru o creștere a calității.

Călin Vișan, fondator al companiei Solaris Real Estate Development, a fost invitatul săptămânii la emisiunea Real Estate Agenda, de la Napoca FM, realizată în colaborare cu Media9.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.