Tag Archive: USR

Linșaj politic, în USR. Hai, votați-i în continuare!

  1 year în urmã  

Biroul politic Județean al Uniunii Salvați România, organizația Cluj, a decis aseară excluderea din partid a doi dintre membrii săi. Este vorba despre Paul Dehenes și Călin Groza. Nouă din cele 15 voturi din BJ au fost în favoarea excluderii. Suntem în fața unui caz de linșaj politic. Cei doi au "îndrăznit" să semneze, în luna iunie, un document prin care arată modul nedemocratic în care este condus partidul la Cluj. De asemenea, și felul în care sunt votați liderii și delegații USR, prin metoda "autobuzul". Cei doi sunt membri cu "fapte de arme". Dehenes a fost mai puțin vizibil,…

Detalii

O clujeancă, în Biroul Național USR

  1 year în urmã  

O rază de speranță pentru USR. Echipa "reconstrucție", a noii președinte Elena Lasconi, a obținut cei mai mulți membri în Biroul National, opt. Pe de altă parte, echipa "USR echilibru", coagulată în jurul fostei puteri din partid, are șapte membri. Aici o găsim și pe președinta USR Cluj, Oana Murariu. Elena Lasconi va trebui să-și negocieze o majoritate, altfel va păți ca Dacian Cioloș, care avea un  birou național ostil și a demisionat. Cei 24 de membri ai Biroului Național al USR sunt, în ordine alfabetică: 1. Armand Clotilde-Marie-Brigitte 2. Baciu Cristian-Mihai 3. Bogdan Horia-Daniel 4. Coliban Allen 5. Costescu…

Detalii

Elena Lasconi este noul președinte al USR

  1 year în urmã  

Primarul orașului Câmpulung, Elena Lasconi, a câștigat alegerile interne din USR pentru funcția de președinte al partidului, cu 68% dintre voturi. „De astăzi începe reconstrucția USR. Vom lucra mai uniți și mai determinați ca niciodată, pentru că în joc este pierderea democrației în România”, a declarat miercuri Elena Lasconi în conferința de presă de după anunțul privind rezultatele alegerilor din USR. „Sunt mândră că sunt româncă iar eu sărbătoresc prin fapte drapelul României în fiecare zi. Şi m-aş bucura ca în această ţară să îl fluturăm cu toţii,în Piaţa Universităţii, la Iaşi, Constanţa, la Satu Mare, în România de dincolo…

Detalii

Oana Murariu: „În USR Cluj a existat o implicare și solidaritate ridicată a membrilor”

  1 year în urmã  

Oana Murariu, președintele USR Cluj, a răspuns la scrisoarea unui membru al partenerilor care acuza practici imorale și chiar ilegale. Găsiți scrisoarea AICI. "În ce privește informațiile din cadrul acestuia, vă pot spune că multe dintre ele sunt factual incorecte și pot fi demontate foarte ușor. Doresc, însă, să mă opresc doar asupra informațiilor privind rezultatele organizației de Cluj, pentru că aici nu este vorba doar de mine, ci de munca și implicarea echipei USR Cluj. Astfel, în urma rezultatelor alegerilor locale din 9 iunie, USR Cluj va fi reprezentată de mai mulți consilieri județeni (+1 față de 2020) și…

Detalii

Reproșuri în USR și acuzații că se încearcă racolarea celor doi primari din județ. „În loc să construiți ați destructurat filiala”

  1 year în urmã  

Vă spuneam că nu e deloc liniște în USR Cluj, organizația care a pierdut cele mai multe voturi din țară la europarlamentare, din 2019 până în 2024. Grupul intern de WhatsApp s-a înroșit, există membri care cer socoteală conducerii. Unul dintre ei este consilierul local de la Florești Dan Paul Dehenes. Problema cu acest membru al partidului este că soția sa, Adela Dehenes. aleasă consilier local pe lista USR, în 2020, a trecut anul acesta la PNL. Vedeți mai jos ce a comentat Dehenes la acest mesaj al Oanei Murariu, președintele organizației județene: Repriza 1 "Conform rezultatevot.ro, în 2020 USR-PLUS…

Detalii

Scandal tot mai mare. „Nu am mai candidat la alegerile locale pentru că nu am vrut să mă asociez cu această grupare care a acaparat filiala USR Cluj”

  1 year în urmã  

Crește revolta în USR Cluj, partidul ale cărui scandaluri interne i-au distrus credibilitatea în exterior. Un consilier local scrie despre ceea ce Media9 a relatat de mult timp: că șeful partidului e de fapt un anume Ciprian Rus, care conduce prin intermediul unei "Dăncilă", Oana Murariu. Iată mesajul lui Călin Groza, preluat de platforma ClujulPolitic.ro. "Rezultatele slabe la alegeri obținute de USR la Cluj prin neimplicarea membrilor și îndepărtarea susținătorilor se datorează în principal lui Ciprian Rus! Filiala USR Cluj este condusă din umbră de Ciprian Rus, în timp ce familia Murariu este doar o anexă. Acesta a apărut în…

Detalii

Se pregătesc alegeri în USR Cluj. Doar o demisie până acum în partidul care a pierdut 83.000 de voturi la europarlametare, din 2019 până acum

  1 year în urmã  

Demisia lui Cătălin Drulă din funcția de președinte al USR a transmis o undă de șoc. Partidul este momentan dezarticulat, biroul național nu mai funcționează, deși până acum doar un component s-a retras formal din această structură. Pentru că nu mai este mult până la alegerile parlamentare și prezidențiale, USR încearcă rapid să se reagrege. Și urmează foarte curând alegeri, inclusiv la Cluj. Nu s-a anunțat oficial, dar la sediul USR a avut loc joi seara o discuție aprinsă între membri, cu reproșuri adresate șefilor. A existat multă frustrare, pentru că, în ciuda comunicării triumfătoare, partidul a scos un scor…

Detalii

Începe revoluția în USR Cluj, după scorul jalnic al partidului la europarlamentare? „La Conferința Județeană, voi propune un vot pentru revocarea președintelui și a Biroului Județean”

  1 year în urmã  

Mesaj dur al deputatului Radu Molnar către membrii USR, motivat fiind de scorul jalnic al partidului la alegerile europarlamentare pe județul Cluj. Acesta semnalează unele situații pe care Media9 le-a relatat deja, faptul că organizația a căzut pradă unei „gășcuțe". Articolul este mai jos: „Gășcuta” care se ascunde în spatele siglei USR, la Cluj. Votați cu încredere :) Partidul a avut o prestație jalnică la europarlamentare și la poziția de primar, respectiv a scos un scor asemănător cu cel din 2020 la Consiliul Județean și la Consiliul Local Cluj-Napoca, în condițiile în care acum este aliat cu PMP și Forța…

Detalii

A votat primul dintre candidații la Primărie: Am votat pentru un nou Cluj

  1 year în urmã  

Deputatul USR Viorel Băltărețu, candidat al Alianței Dreapta Unită la Primăria Cluj-Napoca, s-a numărat printre alegătorii foarte matinali. A votat la ora 8:30. Secția la care a fost arondat Băltărețu este cea cu numărul 22, de pe strada Mircea Eliade din cartierul Zorilor. Candidatul a mers la secția de votare alături de soția sa. "Am votat astăzi cu încredere pentru un nou Cluj. Am votat alături de soția mea și pentru fetele mele, care sunt plecate la studii în străinătate și care îmi doresc să se întoarcă acasă, să aibă încredere că pot să-și construiască un viitor bun și aici.…

Detalii

PUSH POLL, la Cluj: (Doar) Boc vs Sărmaș, “candidații cu șanse reale”. USR s-a plâns la biroul electoral

  1 year în urmã  

Un sondaj telefonic IRES a transmis o undă de șoc în rândul organizațiilor clujene ale partidelor participante la alegerile din 9 iunie. Din informațiile mele, ar fi fost vorba despre un așa-numit “push poll”, menit nu să adune date din teren, ci să influenţeze alegătorii. Ca să fiu corect până la capăt, eu nu am fost sunat; am telefonat la IRES să întreb dacă este adevărat că a realizat un astfel de sondaj și nu am primit un “da” categoric. Dar nici un “nu” hotărât. :) Potrivit persoanelor cu care am discutat, întrebările ar fi fost formulate cam așa, citatele…

Detalii