Tag Archive: tren electric

Primul tren electric regional a ajuns în România și poate fi vizionat timp de o zi înainte de a fi pus în circulație. 23 de rame vor conecta Clujul cu orașe din Transilvania

  2 saptãmâni în urmã  

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat, luni, că primul tren electric regional PESA 655-5 (RE-R103), produs de către constructorul polonez PESA, a ajuns în România. Acesta face parte din lotul celor 62 trenuri destinate traficului regional și suburban, contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în luna ianuarie 2024. Rutele pe care vor circula cele 62 de trenuri PESA Contractul este împărţit pe trei loturi Lotul 1 – 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Bucureşti Nord – Ploieşti Sud – Adjud, Iaşi – Paşcani – Suceava, Bacău – Paşcani; Lotul 2 – 23 rame…

Detalii

Când vor ajunge în România trenurile electrice de la PESA. Patru dintre cele nouă rute conectează Clujul

  3 saptãmâni în urmã  

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat semnarea unui act adițional prin care România va mai cumpăra încă nouă rame electrice de lung parcurs de la PESA (Polonia), pe lângă cele 20 deja contractate. Fiecare tren are câte trei vagoane și viteză maximă de 160 km/h. Valoarea contractului pentru achiziția celor 29 de unități electrice multiple interregionale și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 1.6 miliarde lei, cu termen de livrare a primei rame în luna septembrie a anului 2025 și furnizarea pachetului complet de 29 de rame…

Detalii

Companiile de transport feroviar care vor opera primele 25 de trenuri electrice. Patru din cele 8 rute vor conecta Clujul cu marile orașe din țară

  6 luni în urmã  

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că au fost depuse ofertele din partea operatorilor de transport feroviar, în cadrul procedurilor competitive pentru atribuirea a încă două contracte de servicii publice de transport feroviar de călători. Cei trei operatori sunt CFR Călători (de stat), Interregional Călători și Transferoviar Călători (ambii privați):  Astfel, au fost înregistrate următoarele oferte: 📌CSP-L2: 1. CFR CĂLĂTORI S.A. – nr. înregistrare oferta 5950/29.11.2024 2. INTERREGIONAL CĂLĂTORI S.R.L. – nr. înregistrare oferta 5960/29.11.2024 📌CSP-L3: 1. CFR CĂLĂTORI – nr. înregistrare oferta 5951/29.11.2024 2. TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI S.R.L. – nr. înregistrare oferta 5964/29.11.2024 Pachetele de servicii publice incluse în cele doua…

Detalii

Probleme după prima zi. Noul tren electric inaugurat ieri în prezența premierului și ministrului Transporturilor n-a mai pornit în această dimineață

  6 luni în urmã  

Călătorii care așteptau, în această dimineață, trenul electric Alstom Coradia Stream, inaugurat cu doar o zi înainte cu premierul și ministrul Transporturilor la bord, au fost nevoiți să-și schimbe planurile. Trenul, care trebuia să plece din București spre Brașov la ora 5:40 și să parcurgă traseul în două ore și jumătate, a fost anulat din cauza unor erori apărute în computerul de bord. Potrivit unui anunț al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a fost vorba de „erori afișate de computerul de bord”. Mai precis, sistemul trenului nu s-a resetat în timp util după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de…

Detalii

Primul tren electric intră în funcțiune: călătoria inaugurală este programată miercuri dimineață. Prețul unui bilet la clasa a II-a: 63 de lei

  6 luni în urmã  

Călătoria inaugurală a trenului electric nou pe care Ministerul Transporturilor l-a cumpărat de la Alstom (Franța) este programată miercuri, 20 noiembrie, de la 09:30, iar prețul unui bilet București - Brașov va fi de 91 de lei la clasa I, respectiv de 63 lei la clasa II-a, a anunțat președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), Ștefan Roșeanu. Invitat la B1 TV, Roșeanu a explicat că primul tren care intră în circulație din cele 37 de rame cumpărate încă din 2020 este la finalul testelor, iar de joi, după ziua inaugurării, la care este așteptat și premierul Marcel Ciolacu, va pleca…

Detalii

Primul tren electric cumpărat în ultimii 20 de ani de România a fost atacat cu pietre când se întorcea de la testări

  8 luni în urmã  

Primul tren electric nou cumpărat în România a intrat deja în reparații, după ce a fost atacat cu pietre de localnici când se întorcea de la centrul de testare, relatează stirileprotv.ro. Conform sursei citate, garnitura a fost avariată când se întorcea de la Centrul de Testare Făurei, după ce mai mulți oameni au aruncat cu pietre în ea în zona Periș, A fost afectată partea laterală a trenului, iar mai multe geamuri au fost sparte, o parte dintre ele fiind deja înlocuite, a precizat Petruș Ivănuș, manager de testare și garanție. Trenul prezentat de producător are șase vagoane și dotări de…

Detalii

Când va circula cu călători pe rețeaua CFR primul tren electric Alstom. Rute care trec prin Cluj

  1 year în urmã  

Directorul general al Alstom pentru România, Bulgaria și Republica Moldova, Gabriel Stanciu, a anunțat când va circula cu călători pe rețeaua CFR primul tren electric Alstom Coradia Stream care a sosit la București în decembrie 2023.  Anunțul a fost făcut de către directorul general al Alstom România în cadrul unui eveniment care s-a desfășurat în acest weekend la Constanța. Așadar, primul tren electric Alstom va circula pe rețeaua CFR cel mai devreme în decembrie 2024, dacă până atunci nu intervin probleme.  Potrivit clubferoviar.ro, Gabariel Stanciu a explicat că punerea în circulație a unui tren electric nou nu este un proces atât…

Detalii

Eșec pentru Ministerul Transporturilor: contractul privind achiziția a 62 trenuri electrice de la producătorul PESA va fi anulat

  1 year în urmã  

Contractul de peste 3 miliarde de lei semnat în ianuarie 2024 cu producătorul PESA (Polonia) pentru 62 de trenuri noi de scurt parcurs va fi anulat. 23 din cele 62 de rame electrice ar fi urmat să tranziteze orașe din Transilvania (printre care Huedin și Cluj) și Banat.  Potrivit economedia.ro, Curtea de Apel București a admis, în 5 aprilie, contestația Alstom (Franța), la fel cum s-a întâmplat și la contractul pentru alte 20 de trenuri de lung parcurs. Conform sursei citate, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) urmează să decidă dacă dispune suspendarea sau anularea contractului. Practic, în acest moment, ARF rămâne doar…

Detalii

Când va circula primul tren electric cu călători în România. Rute de la Cluj la Brașov, Timișoara, Suceava și Iași

  1 year în urmã  

Directorul general al Alstom pentru România, Bulgaria şi Moldova, Gabriel Stanciu, a estimat că primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani, o ramă electrică Alstom Coradia Stream, nu va circula cu călători mai devreme de jumătatea anului. Adică după luna iunie.  Declarația șefului de la Alstom România „Ne-am obişnuit, în România, să se facă totul în grabă, pe ultima sută de metri şi cumva ridicând semne de întrebare în zona asta de autorizare, omologare şi punere în funcţiune. Lucrurile s-au schimbat. Autorizările de tip şi de punere pe piaţă sunt nişte proceduri foarte bine definite de legislaţia…

Detalii

VIDEO. 23 de noi rame electrice din cele 62 vor circula pe rutele regio din Transilvania și Banat. Viteza atinsă: 160 km/oră

  1 year în urmã  

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) poate semna contractul pentru cea mai mare achiziție de 62 de rame electrice regionale (RE-R) pentru trenurile metropolitane, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația formulată de producătorul Alstom.  Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, a informat că societatea câștigătoare POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ SPOLKA AKCYJNA (POLONIA) – PESA. https://www.youtube.com/watch?v=nvRTddVKpIk Oficialul din Transporturi a mai declarat că trenurile electrice sunt de scurt parcurs și vor fi coloana vertebrală a trenurilor metropolitane care vor deservi zonele marilor orașe cu densitate mare de trafic, pentru transportul feroviar de călători. Achiziția…

Detalii