Tag Archive: tren

La ce viteze a ajuns transportul feroviar: trenurile Regio au o medie de 46 de km/h. Cu cât circulă cele InterRegio și InterCity

  1 lunã în urmã  

Trenurile de marfă au circulat cu o viteză medie de 27 km/oră, iar cele de călători de tip Regio cu 46 km/oră anul trecut, au transmis oficialii CFR SA la solicitarea ZF. Altfel spus, aşa arată în cifre „performanţa“ de pe calea  ferată. În ultimii 30 de ani, România a modernizat mai puţin de 700 de kilometri din cei peste 10.000 de kilometri de căi ferate. Doar pentru 78 de kilometri de cale ferată au fost realizate anul trecut recepţii la terminare. Pe fondul deteriorării infrastructurii feroviare şi al vitezei mici cu care circulă trenurile, traficul de pasageri şi de…

Detalii

Cum s-a degradat transportul pe cale ferată. Cluj – București, mai atractiv cu autocarul

  1 lunã în urmã  

În timp ce în România se cumpără trenuri noi, infrastructura feroviară rămâne ancorată în trecut. Trenurile moderne sunt obligate să ruleze cu viteze de acum 50 de ani, din cauza stării liniilor. Se înlocuiesc șine pe anumite tronsoane, cum e cazul rutei Cluj - Oradea, finanțată prin PNRR, dar proiectul este în mare întârziere. Iar restul rețelei se degradează constant. Linia Cluj–București este una dintre cele mai importante din țară, însă trenul de pe această rută parcurge cei 500 de kilometri în nouă-zece ore, potrivit datelor infofer.ro, centralizate de Ziarul Financiar. Mai mult decât o călătorie cu mașina sau chiar…

Detalii

Trenuri mai rapide prin Cluj în viitor. Teste la 176 km/h pe Coridorul IV Pan-European

  9 luni în urmã  

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a anunţat, luni, efectuarea de probe pe reţeaua feroviară modernizată de pe Coridorul IV Pan-European, unde trenurile au atins o viteză de 176 km/h. Aceste teste reprezintă o etapă importantă în verificarea viabilității tehnice a modernizărilor pe tronsonul Sighișoara – Teiuș – Coșlariu. Probele desfășurate au verificat componente esențiale ale infrastructurii feroviare, inclusiv linia de contact, prinderile șină-traverse, precum și alte lucrări de artă. Procesul a fost realizat în conformitate cu normele stabilite prin HG 108/2020, care impun CFR să ofere o rețea interoperabilă, compatibilă cu cerințele operatorilor feroviari. Pentru aceste teste, Autoritatea…

Detalii

Bani de la Banca Europeană de Investiții pentru reabilitarea liniei feroviare Cluj-Oradea-Episcopia Bihor 

  9 luni în urmã  

Guvernul României a aprobat finanțarea pentru două mari proiecte de infrastructură feroviară, iar unul dintre ele este reabilitarea și electrificarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, un tronson strategic pentru conectivitatea regiunii de nord-vest a țării. Proiectul este inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar o parte semnificativă din cofinanțare, aproximativ 300 de milioane de euro, va fi asigurată de Banca Europeană de Investiții (BEI). Linia Cluj-Oradea-Episcopia Bihor reprezintă o arteră esențială pentru transportul feroviar, având rolul de a conecta Transilvania de frontiera cu Ungaria. Modernizarea acestui tronson urmărește electrificarea și reabilitarea căii…

Detalii

Cel mai avansat tronson de cale ferată aflat în modernizare este în județul Cluj + S-a aflat abia acum că se dorește demolarea unei gări

  1 year în urmã  

Cel mai avansat tronson feroviar aflat în modernizare din cele finanțate prin PNRR este Poieni - Aghireșu, din județul Cluj, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură. Sunt 13 kilometri unde viteza trenurilor va crește de la 80 la 85 km/h pe intervalul Poieni-Brăișoru, respectiv de la 100 la 120 km/h pe Brăișoru-Huedin. "Din fericire, sunt șanse bune ca șantierul să meargă mult mai bine comparativ cu întârzierile de ani de zile de pe Coridorul Rin-Dunăre, unde proiectul tehnic foarte slab a impus numeroase schimbări de soluții tehnice și s-a lucrat sub trafic. Aici avem linia închisă complet, deci antreprenorul nu este…

Detalii

Confort pe calea ferată. România cumpără 143 de trenuri moderne

  1 year în urmã  

Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) are în pregătire achiziţia unui nou pachet de 143 de trenuri electrice de scurt parcurs, de 160 şi 200 de locuri, pentru 58 dintre acestea existând deja finanţare din fonduri europene, pe Programul Transport 2021 – 2027, transmite Agerpres. “Am reuşit să înaintăm cu demararea noului proiect de achiziţie de trenuri electrice de scurt parcurs, în condiţiile în care Guvernul a aprobat recent Ordonanţa de Urgenţă care actualizează cadrul de reglementare al Fondului pentru Modernizare. Colegii mei au finalizat studiul de fezabilitate pentru achiziţia unui nou pachet de trenuri electrice de scurt parcurs – RE-R…

Detalii

Modificare temporară anunțată de CFR Călători. Trenul Cluj – Galați merge doar până la Iași

  1 year în urmã  

Trenul de Cluj nu mai ajunge la Galați: În perioada 1-9 iulie, CFR SA efectuează lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tecuci – Tecuci Nord – Frunzeasca. În consecință, perechea de trenuri Cluj-Napoca - Galați care trec prin Iași se transformă, până pe 9 iulie, în Cluj – Iași. Între Iași și Galați călătorii vor fi obligați să caute o altă legătură spre Galați. Conform CFR Călători, în perioada 1-9 iulie, trenul IR 1832 Cluj-Napoca – Iași – Tecuci – Galați va circula conform graficului de circulație pe ruta Cluj Napoca – Iași şi va fi anulat pe ruta Iași…

Detalii

Gulermak în acțiune. A fost emisă autorizația de construire pentru lotul de cale ferată Poieni – Aleșd

  1 year în urmã  

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis la începutul acestei luni autorizația de construire pentru electrificarea unei părți din lotul 3 al liniei de cale ferată Cluj - Oradea - Episcopia Bihor. În proiect sunt implicați și turcii de la Gulermak, cei care ar urma să sape linie de metrou de la Cluj. Lucrările autorizate sunt între km 605+700 și km 620+430 din lotul 3 Poieni – Aleșd km 567+690 – km 620+430, al liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. Lucrările autorizate includ: – Lucrări de suprastructuri și terasamente (în intervalul cuprins între km 605+700…

Detalii

Fără trenuri din 2024 între Aghireș și Huedin

  1 year în urmã  

Contractul pentru modernizarea lotului 2 de pe M 300 a fost semnat cu Asocierea Alstom-Arcada pe 21 decembrie 2022 pentru 1,5 miliarde lei, o durată de proiectare de 6 luni și 36 de luni, pentru lucrări care se fac pentru creșterea vitezei la 160 km/h. pentru trenurile de călători, respectiv 120 km/h, la cele de marfă. Asocierea Alstom – Arcada a câștigat și contractul pentru Lotul 1 Cluj-Napoca – Aghireș. Autorizația de construire pentru Lotul Aghireș-Poieni este completă, a fost emisă marți, 10 octombrie pentru lucrări de modernizare și electrificare, are o durată de 35 de luni și acoperă lucrări…

Detalii

România ar putea avea o linie de cale ferată de mare viteză care ar lega București de Budapesta. Clujul e pe traseu

  2 years în urmã  

România, țara cu cele mai lente trenuri din Uniunea Europeană, ar putea să aibă într-o zi o linie ferată de mare viteză. Grație unei inițiative a Comisiei Europene, acest lucru s-ar putea întâmpla într-un viitor apropiat. Comisia Europeană a demarat o inițiativă cetățenească europeană care presupune consultarea cetățenilor privind construirea unei linii de mare viteză între capitalele europene, transmite clubferoviar.ro, care citează site-ul acestui proiect, europa.eu. 1 milion de europeni trebuie să semneze această inițiativă (să fie de acord cu ea). Noua cale ferată ar face legătura între București și Budapesta, iar de acolo și cu alte metropole europene. Cel…

Detalii