Strada Uliului, redeschisă circulației. Lucrările de consolidare au fost finalizate
Circulația rutieră pe strada Uliului din Cluj-Napoca a fost reluată luni, după finalizarea lucrărilor de consolidare a versantului și de modernizare a infrastructurii edilitare. Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, intervențiile s-au încheiat în termenul contractual de 60 de zile, iar zona este considerată acum sigură pentru trafic. „Scopul principal al intervenției a fost prevenirea alunecărilor de teren și eliminarea riscurilor pentru traficul auto”, a transmis Tarcea într-o postare publică. Lucrările au fost ample și au inclus: forarea a 40 de piloți pe o lungime de 60 de metri pentru stabilizarea solului, construirea unui zid de sprijin în amonte, înlocuirea rețelei de…
Detalii