Tag Archive: SlanaFest Cluj 2025

GALERIE FOTO. Festivalul slăninei de la Cluj, ediția din acest an. Au fost cozi de cel puțin 20-30 de persoane, ca pe vremea lui Ceaușescu. Îți spunem prețurile

  9 luni în urmã  

Ediția din acest an a festivalului SlanăFest de la Cluj a fost cu totul atipică față de precedentele. Dacă până anul trecut, SlanăFest se ținea în curtea localului Bulgakov din centrul Clujului, anul acesta organizatorii au decis să mai adauge două locații: una pe strada Potaissa, cealaltă în clădirea Heltai de pe strada Clinicilor.    Ceea ce i-a cam bulversat, într-o oarecare măsură, pe cei care au dorit să cumpere delicioasele produse din carne de porc. Clienți care au mers direct pe strada Inocențiu Micu Klein, unde știau, din edițiile precedente, că ar avea loc festivalul SlanăFest. De exemplu, sâmbătă, la…

Detalii

Pofticioșii sunt așteptați la noua ediție a festivalului SlanăFest de la Cluj. Afumături, jumări la ceaun, gulaș, clisă picurată, vinuri și muzică lăutărească

  9 luni în urmã  

O nouă ediție SlanăFest începe la Cluj-Napoca. Organizatorul anunță că târgul micilor producători din acest an va avea loc în perioada 6-9 februarie, în trei locații diferite, respectiv pe străzile Potaissa, Clinicilor și Inocențiu Micu Klein. Pofticioșii nu vor fi dezamăgiți; aici vor putea găsi afumături, jumări la ceaun, gulaș unguresc, pastramă și tot felul de salamuri, vor putea participa la degustări de vinuri și la pomana porcului și vor avea parte de muzică lăutărească și de „marea prăjeală de clisă”, anunțată cu mare fală de organizatori. Anunțul privind ediția din acest an a SlanăFest de la Cluj „În Cluj-Napoca…

Detalii