Tag Archive: scrisoare deschisă

Scrisoare deschisă. Societatea civilă cere închiderea traficului auto prin pădurea Hoia-Baciu

  1 lunã în urmã  

Un grup de universitari, cercetători și reprezentanți ai societății civile îi solicită primarului Emil Boc stoparea urgentă a traficului auto prin pădurea Hoia-Baciu. Într-o scrisoare deschisă, aceștia atrag atenția că, deși strada Uliului a fost reparată cu peste un milion de euro, nu s-a făcut niciun pas concret pentru protejarea peisajului Hoia-Baciu, deși edilul a promis acest lucru la începutul anului. Semnatarii susțin că pădurea are valoare naturală, istorică și socială și ar trebui conservată ca arie naturală protejată. Ei cer: punerea în dezbatere publică a studiului de biodiversitate finanțat de Primărie; adoptarea unui plan de management și a unei…

Detalii

O doctorandă de la UBB Cluj îl îndeamnă pe ministrul Educației, Daniel David, să-și caute „un job, part-time sau full-time, căci se pare că la ceea ce faceți acum nu prea vă pricepeți”

  2 luni în urmã  

Réka Erőss, o doctorandă în cadrul Universității Babeș-Bolyai, îl îndeamnă pe ministrul Educației, Daniel David, printr-o scrisoare deschisă, să-și caute „un job, part-time sau full-time, căci se pare că la ceea ce faceți acum nu prea vă pricepeți”.  CITAT „Sunteți complet detașat de realitatea și problemele studenților universității al cărei rector ați fost. Atunci, de unde ați avea cunoștințe despre situația studenților din întreaga țară?” Fragment din scrisoarea deschisă adresată ministrului Educației, Daniel David, de către doctoranda de la UBB Cluj, Réka Erőss Ea reacționează, astfel, la recentele declarații ale ministrului Daniel David cu privire la posibilitatea ca studenții să…

Detalii

Scrisoarea celor 34: „Drumul prin Hoia trebuie închis traficului auto”

  1 year în urmã  

Un grup de 34 de specialiști, activiști și personalități academice din Cluj-Napoca, au semnat o scrisoare deschisă adresată primarului Emil Boc, solicitând protejarea Pădurii Hoia-Baciu și a pășunilor din jur prin declararea acestora ca arie naturală protejată. Aceștia cer închiderea imediată a drumului care traversează pădurea, menționând impactul negativ pe care traficul auto îl are asupra biodiversității și asupra comunității locale care utilizează zona pentru recreere. „Deși strada Uliului a fost reparată cu peste 1 milion de euro, nu s-a cheltuit niciun ban pentru protejarea peisajului Hoia-Baciu ca arie naturală, așa cum ați promis la dezbaterea bugetului local din ianuarie…

Detalii

Mihai Goțiu demască „blaturile” din USR Cluj într-o scrisoare deschisă către Elena Lasconi. „Buletine de vot identice”

  1 year în urmã  

Acuzații la adresa modului în care este înțeleasă democrația în USR. Votul pentru delegații care votează Biroul Național sunt dirijate, susține fostul senator Mihai Goțiu, într-o scrisoare deschisă adresată noului președinte, Elena Lasconi. El dă ca exemplu USR Cluj, organizația unde "o treime din buletinele de vot sunt relativ identice". Media9 v-a semnalat că partidul a devenit jucăria unei familii. USR Cluj a pierdut la peste 80.000 de voturi în ultimii cinci ani. În principiu, i-au votat doar cei care nu au prins de veste ce jocuri penibile fac cei din conducere și faptul că useriștii locali (și nu doar…

Detalii

Scrisoare deschisă către Emil Boc: „No, dacă ați promis, ori faceți și vi se ridică statuie, ori nu faceți și vi se … (versuri, rimă?)”

  3 years în urmã  

Răzvan Radu, un clujean preocupat de mersul orașului, fost membru PLUS, actual membru al Consiliului civic local (CCL), i-a transmis o scrisoare deschisă primarului Emil Boc. Activistul civic a fost deranjat că, ieri, cât timp el și un alt reprezentant al CCL, Iosif Pop, au luat cuvântul, Boc a ieșit din sala de plen. Iată mesajul clujeanului: "Domnule Primar, Scriu aceste rânduri motivat de un spectacol grotesc desfășurat ieri în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca, locul tradițional de desfășurare a ședințelor de Consiliu Local. Locul în care inclusiv ieri v-ați lăudat cu respectarea libertății de exprimare (drept fundamental garantat…

Detalii