Tag Archive: RADP

Schimbare majoră: parcările publice din Cluj trec de la Primărie la Domeniul Public Napoca. Posibil nou director al fostului RADP

  6 zile în urmã  

Direcția Parcări Publice, structură aflată până acum în subordinea Primăriei, urmează să fie transferată la societatea Domeniul Public Napoca S.A. (DP Napoca, fosta RADP). Proiectul a fost deja în consultare publică, iar în luna octombrie va intra în analiza Consiliului Local. Potrivit referatului de aprobare, decizia este justificată prin necesitatea integrării serviciilor de administrare a domeniului public sub o singură entitate, pentru a reduce birocrația, a optimiza costurile și a crește eficiența. Documentul arată că DP Napoca are deja atribuții în ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar. Transferul a fost confirmat pentru Media9 de Florin Bugnar, directorul Direcției Parcări din cadrul Primăriei.…

Detalii

Ce servicii va oferi Domeniul Public „Napoca”, fosta RADP. Urmează să primească în administrare pe 5 ani mai multe obiective

  2 saptãmâni în urmã  

Primăria Cluj-Napoca a lansat în consultare publică un proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate și a modalității de gestionare a serviciilor publice de interes local. Documentul prevede ca atribuțiile să fie delegate societății Domeniul Public Napoca S.A., prin gestiune directă. Societatea Domeniul Public Napoca, reorganizată în 2024 din fosta RADP, ar urma să gestioneze o gamă largă de servicii, între care: modernizarea și întreținerea străzilor, aleilor și trotuarelor; dezafectarea rețelelor aeriene de cabluri și echipamente de pe domeniul public; administrarea pieței de vechituri (OSER); servicii funerare și de pază în cimitire; pavaj și administrarea WC-urilor publice; gestionarea câinilor…

Detalii

„Unde ne plângem de lacul din Gheorgheni?” Răspunsul e simplu: la primărie. Chiar vă rugăm

  4 luni în urmã  

O postare apărută recent pe Reddit a readus în discuție starea tot mai neîngrijită a lacului din cartierul Gheorgheni. „Unde ne putem plânge de mizeria și vegetația de pe lac?”, a întrebat un utilizator. Răspunsul e simplu: la Primărie, prieteni. Totul e în curtea Primăriei. Până anul trecut, lacurile din Parcul Central și din Gheorgheni, dar și bazinul olimpic din Grigorescu, au fost în gestiunea Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj (RADP). Însă, după ce regia s-a transformat în societate comercială – DP Napoca SA –, aceste obiective au trecut oficial la Primărie. Intenția era ca, ulterior, ele să fie…

Detalii

Bugetul Domeniului Public Napoca (ex-RADP) pe 2025: venituri estimate de aproape 165 de milioane de lei. Ce salarii au angajații

  6 luni în urmã  

Joi, Consiliul Local Cluj-Napoca va vota bugetul municipiului și al instituțiilor din subordine, printre care și Domeniul Public Napoca, fostul RADP Cluj. Regia estimează că în 2025 va obține venituri de 164,8 milioane de lei, în creștere ușoară față de anii anteriori. În 2023, DP Napoca a prognozat venituri de 162,1 milioane de lei și a realizat 98,88% din această sumă. În 2024, estimarea a fost de 162,9 milioane de lei, dar execuția bugetară a fost puțin mai mică, atingând 96,58% din veniturile planificate. Cu toate acestea, regia și-a stabilit pentru 2025 o țintă mai ambițioasă, depășind pragul de 164…

Detalii

S-a transformat din regie în societate comercială pe acțiuni

  10 luni în urmã  

Transformarea Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj în Domeniul Public Napoca SA a fost oficializată săptămâna. Deși schimbarea juridică este semnificativă, cei aproximativ 900 de angajați ai societății nu sunt afectați – echipa e aceeași, iar organigrama rămâne neschimbată. Transformarea reprezintă mai degrabă o adaptare la un cadru legal modern decât o schimbare a activității de zi cu zi. Domeniul Public Napoca se ocupă de asfaltarea străzilor din municipiu, de ridicarea mașinilor parcate ilegal, de administrarea "Oserului", a centrului de ecarisaj, a lacurilor din Parcul central și din Gheorgheni, de operarea bazinului acoperit din Grigorescu și de cimitire. Una…

Detalii

O bandă în plus! Au început lucrările pentru lărgirea a două artere importante

  11 luni în urmã  

Primăria Cluj-Napoca a dat startul lucrărilor la primul drum de legătură din cadrul viitoarei centuri metropolitane a orașului. Este vorba despre breteaua din Borhanci, un tronson de 380 de metri care va conecta strada Borhanciului de strada Constantin Brâncuși. Deși proiectul a fost denumit ca parte din centura metropolitană, lucrarea constă practic într-o lărgire modestă a drumului existent, menită să adauge o bandă auto suplimentară pentru a fluidiza traficul din zonă. Primarul Emil Boc a anunțat că lucrările vor începe săptămâna aceasta, după ce a fost obținută autorizația de construire. Și, da, utilajele și echipele de lucru RADP sunt deja…

Detalii

Încep lucrările la primul drum de legătură din cadrul centurii metropolitane a Clujului. Va fi gata la final de an

  11 luni în urmã  

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat că lucrările la primul drum de legătură din cadrul centurii metropolitane a Clujului vor începe luni, după ce a fost obținută autorizația de construire. Este vorba despre breteaua din Borhanci, care va conecta strada Borhanciului de strada Constantin Brâncuși. Se va crea practic o bandă auto în plus pe drumul existent. Acest tronson de 380 de metri liniari are ca obiectiv fluidizarea traficului din zona Borhanci. Investiția se ridică la 2,3 milioane de lei (inclusiv TVA), iar termenul final pentru finalizarea lucrărilor este stabilit pentru 31 decembrie 2024. Primarul Boc a subliniat că, dacă…

Detalii

Mai bine mai târziu… RADP se transformă în „Domeniul Public Napoca SA”

  11 luni în urmã  

Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca urmează să dezbată săptămâna viitoare un proiect de hotărâre care propune reorganizarea Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj prin transformarea acesteia în societate comercială pe acțiuni. Această schimbare vine în contextul aplicării Ordonanței de Urgență nr. 109/2011, care impune regiilor autonome să adopte un model de guvernanță corporativă modern, transparent și eficient. OUG 109/2011 cere, printre altele, ca întreprinderile publice să devină societăți comerciale pentru a se alinia la principiile economiei moderne și la cerințele de guvernanță corporativă. Deși ordonanța a fost adoptată în 2011, RADP Cluj nu și-a schimbat imediat forma de organizare,…

Detalii

Consiliul Local a aprobat răscumpărarea acțiunilor R.A.D.P. Cluj de către Sala Polivalentă S.A., administratorul BTarena

  12 luni în urmã  

În cadrul ședinței Consiliului Local Cluj-Napoca din 30 septembrie 2024, a fost aprobată răscumpărarea de către Sala Polivalentă S.A. a celor 233 acțiuni deținute de Regia Autonomă a Domeniului Public (R.A.D.P.) Cluj-Napoca. Tranzacția s-a realizat la prețul de **301 lei pe acțiune**, stabilit prin expertiză contabilă, valoarea totală a răscumpărării ridicându-se la **70.133 lei**. Această decizie permite Municipiului Cluj-Napoca să devină acționar unic al societății, un pas necesar pentru atribuirea unui nou contract de administrare a Sălii Polivalente (BTarena), contractul curent expirând în noiembrie 2024. Sala Polivalentă S.A., înființată în 2014, este societatea responsabilă de administrarea și exploatarea BTarena, având…

Detalii

Oamenii lui Emil Boc. Subordonatul care câștigă dublu față de primar, 6.000 de euro pe lună

  1 year în urmã  

Ion Pantelimon, directorul general al Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca, și-a făcut publică declarația de avere pentru anul 2024, dezvăluind informații despre proprietățile imobiliare, conturile bancare și veniturile sale. Deși proprietățile au rămas neschimbate față de anii anteriori, veniturile au crescut semnificativ. RADP este în subordinea Consiliului Local, iar Pantelimon este unul dintre favoriții lui Emil Boc. Când era premier, l-a instalat șef al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) din cadrul CNAIR. La fel ca Liviu Neag, Ion Pantelimon este pensionar, anul trecut a făcut petrecere mare la împlinirea vârstei de 70 de ani. Proprietăți imobiliare…

Detalii