Tag Archive: Primaria Feleacu

Se extinde rețeaua de apă pe o lungime de 9 kilometri într-o localitate de lângă Cluj

  2 saptãmâni în urmã  

Consiliul Județean Cluj anunță că a emis certificatul de urbanism necesar în vederea autorizării lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă în localitatea Vâlcele, din comuna Feleacu. Potrivit CJ Cluj, proiectul prevede extinderea actualei rețele de apă, aflată în operarea Companiei de Apă „Someș”, pentru mai multe imobile care în prezent nu beneficiază de acest serviciu edilitar. DECLARAȚIE „Este vorba, practic, de un grup de locuințe care nu a fost inclus în proiectul finanțat din fonduri europene, recent finalizat și recepționat. Prin realizarea acestei investiții toți locuitorii satului Vâlcele vor beneficia, în mod nediscriminatoriu, de apă potabilă furnizată…

Detalii

Patru treceri de pietoni de pe DN1 (E60), pe direcția Feleacu – Vâlcele, vor fi semaforizate

  2 saptãmâni în urmã  

Consiliul Județean Cluj anunță că, la solicitarea Primăriei Feleacu, a emis certificatul de urbanism aferent derulării lucrărilor de amenajare a semaforizării trecerilor de pietoni amplasate pe raza localităților Feleacu și Vâlcele, pe traseul drumului național DN 1. DECLARAȚIE „Susținem acest proiect al primăriei Feleacu, care vizează, în principal, siguranța cetățenilor de aici, în condițiile în care DN1 este una dintre cele mai circulate artere din regiune, fiind folosită atât de navetiști, cât și de traficul de tranzit. O semnalizare corespunzătoare este esențială, astfel încât trecerile de pietoni să nu mai pună în pericol viețile oamenilor, în special ale copiilor, vârstnicilor…

Detalii