Tag Archive: pod nou

Un pod nou va fi construit în județul Cluj. Va avea o singură deschidere, o lungime de 16 metri și două benzi

  2 saptãmâni în urmã  

Consiliul Județean Cluj anunță că a scos la licitație contractul privind execuția lucrărilor care vizează construirea unui nou pod în localitatea Mica. Acesta este situat pe drumul județean DJ 172F, la kilometrul 13+150. DECLARAȚIE „Obiectivul nostru este ca toate podurile situate pe drumurile județene pe care le avem în administrare să ofere participanților la trafic condiții optime de siguranță și confort”. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj Necesitatea reconstruirii complete a noului pod a fost determinată de starea avansată de degradare în care se afla acesta. Această situație a fost determinată, printre altele, de faptul că, pe parcursul lucrărilor de…

Detalii

Încă un pod nou construit în județ. Al treilea pe fonduri „Anghel Saligny”

  2 luni în urmã  

Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de construire a unui nou pod în localitatea Chiuiești, pe drumul județean DJ 182E, la kilometrul 6+053. Investiția a fost realizată pe același amplasament, după ce vechiul pod, aflat într-o stare avansată de degradare, a fost demolat. Pe perioada lucrărilor, traficul rutier a fost deviat pe un pod provizoriu din tuburi de beton prefabricate, amplasat în aval. Noul pod are o lungime totală de 16,40 metri, cu o deschidere de 9,77 metri. Lățimea totală este de 8 metri, partea carosabilă măsurând 6,50 metri, ceea ce asigură condiții superioare de circulație și siguranță rutieră. Valoarea…

Detalii

GALERIE FOTO. Pod construit de la zero în județul Cluj; va avea 16 m lungime și 8 m lățime. Vechiul pod se afla în stare avansată de degradare

  1 year în urmã  

Administrația județeană anunță că a început lucrările de construire a unui pod nou în localitatea Chiuiești, pe același amplasament, la kilometrul 6+053 al drumului județean DJ 182E care ajunge la Mănăstirea Cășiel. Până la finalizarea noului pod, traficul rutier și pietonal se va desfășura pe un pod provizoriu construit din tuburi de beton prefabricate de 1.500 mm, amplasat în aval de podul existent. Lucrările la podul provizoriu au fost finalizate, traficul rutier desfășurându-se în condiții normale. DECLARAȚIE „Iată că, într-un interval de timp extrem de scurt, am demarat lucrările de construire și la cel de-al patrulea pod nou care beneficiază…

Detalii

Verde în loc de hale industriale părăsite. Grădina urbană propusă pe 5,2 hectare, pe malul Someșului

  1 year în urmã  

Restructurarea urbană a fostelor spații industriale va contribui decisiv la dezvoltarea orașelor mari. Clujul nu face excepție de la această regulă, iar documentele strategice aprobate la nivel local confirmă o astfel de tendință. Fostele platforme industriale au devenit locuri abandonate și insalubre, la fel ca în alte orașe din țară sau din străinătate, care fragmentează „țesutul urban”, după cum se exprimă experții în domeniu. Zone în care au funcționat fostele fabrici ale Clujului au început, încet-încet, să dobândească alte funcționalități: tehnologic, spații de birouri, locuire, spații comerciale și, nu în ultimul rând, agrement. Proiectele vin la pachet cu infrastructură nouă,…

Detalii

FOTO. A început construcția de la zero a unui pod din județ. Va avea 35 de metri lungime și 8 lățime + trotuare pe ambele părți

  1 year în urmã  

Administrația județeană anunță că a demarat lucrările de construire, pe același amplasament, a noului pod situat pe drumul județean DJ 161, la kilometrul 30+977, în localitatea Pâglișa, în urma demolării vechiului pod. 14,80 metri este lungimea podului provizoriu, construit din prefabricate. Până la finalizarea acestuia, traficul rutier se desfășoară pe un pod provizoriu în lungime de 14,80 metri, amplasat în amonte. Acesta este realizat din 30 de elemente prefabricate, parapete de beton și are o cale de rulare care permite circulația pe ambele sensuri. DECLARAȚIE „În cursul acestui an avem în vedere construirea mai multor poduri noi pe drumurile pe care le avem în…

Detalii

Un nou pod va fi construit în județ. Va avea 35 de metri lungime și 8 lățime + se va circula pe un pod provizoriu

  2 years în urmã  

Administrația județeană anunță că a demarat lucrările de realizare a unui pod nou în localitatea Pâglișa. Noul pod va avea o lungime de 34,60 metri și o lățime de 7,80 metri. Durata maximă de execuție este de 36 de luni. Vechiul pod va fi demolat.  Satul Pâglișa face parte din comuna Dăbâca și se află la nord de Cluj-Napoca, la o distanță de aproximativ 45 de kilometri. Acesta nu este singurul pod care va fi edificat în județul Cluj. Administrația județeană anunța, la sfârșitul săptămânii trecute, că au început lucrările pentru construcția unui pod nou în localitatea Săvădisla. https://media9.ro/foto-un-nou-pod-se-construieste-in-judetul-cluj-va-avea-135-metri-lungime-si-10-latime-ruta-ocolitoare-incepand-de-luni/ „Consiliul Județean Cluj…

Detalii

FOTO. Un nou pod se construiește în județul Cluj. Va avea 13,5 metri lungime și 10 lățime. Rută ocolitoare începând de luni

  2 years în urmã  

Un nou pod va fi construit în județul Cluj, a anunțat, vineri, administrația județeană. Vechiul pod situat în localitatea Săvădisla, pe drumul județean DJ 107M, la km 11+269, va fi demolat. Până la edificarea noului pod, circulația se va desfășura pe o rută ocolitoare începând de luni, 2 octombrie.    Consiliul Județean Cluj demarează lucrările de demolare a vechiului pod situat pe raza localității Săvădisla, la km 11+269 al drumului județean DJ 107M Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla – Lita – Liteni – Săcel – Băișoara – Iara – Surduc – Buru – limită cu județul Alba. Până la edificarea…

Detalii

Fiți atenți ce ambuteiaje ne așteaptă spre/dinspre Florești! Nu doar că se face pasaj, dar se înlocuiește complet un pod

  2 years în urmã  

Vi se pare că azi este aglomerată zona dintre Cluj-Napoca și Florești? Probabil că nu ați văzut încă nimic. Ce e mai amuzant, în sensul că facem haz de necaz, abia vine, odată cu șantierul viitoarei centuri. Nu doar că prima etapă a proiectului va ajuta prea puțin Floreștiul, ci îi va pune dop. Concret. În caietul de sarcini al licitației pentru prima etapă a centurii, vă spuneam, nu este niciun metru de centură. Se lărgește DN1, de la nodul N până la viitorul spital regional, și se face un drum nou, în spatele Metro și Vivo! Ei bine, pe…

Detalii

Un pod nou care va costa 7 milioane de lei va fi construit într-o localitate din județul Cluj. Vechiul pod va fi demolat

  3 years în urmã  

Consiliul Județean Cluj anunță că a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind achiziția lucrărilor de construire a unui pod nou în localitatea Pâglișa, comuna Dăbâca, la kilometrul 30+977 al drumului județean 161. Potrivit reprezentanților CJ Cluj, necesitatea reabilitării complete a podului a apărut în contextul în care au fost semnalate o serie de degradări ale acestuia. În urma evaluării întreprinse de către experți, a rezultat ca fiind indicată soluția demolării vechiului pod și construirii unuia nou, în locul reparării acestuia. Se impune a fi precizat faptul că podul nu prezintă niciun fel de pericol în momentul de…

Detalii