Strigăt de ajutor de la patronii de restaurante. „Solicităm guvernului deconectarea HoReCa de la rata incidenței”
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității (FIO), înființată luna aceasta, solicită Guvernului României deconectarea domeniului HoReCa de la rata incidenței de orice fel de la 1 iunie 2021, în condițiile în care până la această dată vor fi vaccinați 90% dintre angajații din domeniu, iar la nivel național vor fi 5 milioane de persoane vaccinate. ”Industria ospitalității trece printr-un moment de cotitură. După ce s-a ratat sprijinirea sectorului după perioada de lockdown şi restricționarea discreţionară a activităţii timp de 1 an, este foarte important pentru mediul antreprenorial ca redeschiderea să se facă în cele mai bune condiţii. În acest spirit, susținem…
Detalii