Tag Archive: mirosuri

Autolaboratorul care depistează mirosurile pestilențiale va monitoriza 24 de ore perimetrul fermei din comuna Aiton

  1 year în urmã     579 Vizualizări.  

Prefectura Cluj anunță că, din cauza faptului că la ferma din satul Rediu, comuna Aiton, s-a reînceput activitatea de distribuire a îngrășământului natural pe terenuri, în perimetrul fermei se vor reefectua, marți, analize specifice de aer. Analizele vor fi realizate de autolaboratorul aparținând Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, care va staționa la ferma din Rediu 24 de ore. „Întrucât măsurătorile anterior efectuate cu echipamentele autolaboratorului au fost neconcludente, activitatea fiind sistată, cu sprijinul președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Apelor și Pădurilor, domnul Laurențiu-Alexandru Păștinaru, autolaboratorul de la Bacău va staționa începând de marți, 24 de ore în comuna Aiton. Totodată vicepreședintele…

Detalii

Pute! Tișe somează instituțiile statului să oprească distribuirea găinațului în comuna Aiton

  1 year în urmã     767 Vizualizări.  

Printr-un comunicat remis presei, luni, președintele Consiliului Județean somează instituțiile abilitate să își facă treaba în problema mirosurilor resimțite de către cetățeni. Potrivit comunicatului, administratorul județului Cluj, Alin Tișe, a transmis o nouă solicitare în atenția instituțiilor abilitate, Agenția pentru Protecția Mediului Cluj, Garda de Mediu – Comisariatul Județean Cluj și Direcția de Sănătate Publică Cluj solicitând în mod expres verificarea cât mai urgentă în teren a situației din zona de depozitare a materialelor care generează mirosurile resimțite de către cetățeni.   DECLARAȚIE „Vă solicit în mod expres să mergeți în teren, cât mai urgent, pentru a constata atât efectuarea operațiunilor,…

Detalii

Luați-vă un „nasometru”! :)) E de râsul curcilor: 10 instituții ale statului nu găsesc sursa mirosurilor din Cluj

  1 year în urmã     1239 Vizualizări.  

Zece instituții ale statului au fost cooptate pentru a descoperi sursa mirosurilor din ultima perioadă din Cluj și zona metropolitană, dar până acum „vinovatul” n-a fost descoperit.  Vă spunem cine sunt cele 10 instituții care lucrează la acest caz extrem de complex (din ce se arată până acum): Agenția de Protecția Mediului Cluj; Garda Națională de Mediu (Comisariatul Județean Cluj); Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj: Consiliul Județean Cluj; Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco Metropolitan; Oficiul pentru Studii Pedologice și Agrochimice Cluj; Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură; Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj; Centrul…

Detalii