Tag Archive: ioan uțiu

Uite ce case elegante își fac doamnele doctor. Cu piscină, desigur

  2 years în urmã  

Un proiect de două case așteaptă avizul favorabil al arhitectului șef. Nu orice case, așa cum vedeți, ci unele foarte elegante. Asta ne-a și atras atenția. Proiectul aparține unei familii de medici. Ambele case ar urma să aibă subsol, parter, etaj și mansardă. În spate, evident, o piscinuță de 10 metri lungime. Adresa este Trifoiului 29D, în apropiere de Grand Hotel Italia. Proiectantul Ștefan Adace a venit, săptămâna trecută, cu planșa în fața specialiștilor din comisia de urbanism a Primăriei. Deocamdată, nu a trecut testul. Nemulțumirile au fost legate de parcări, care sunt nefiresc închipuite, dar mai ales de mansarde. Acestea…

Detalii