Cluj Arena are un gazon nou, similar celor de pe marile stadioane ale Europei. Garanție de 15 ani
Consiliul Județean Cluj anunță că a finalizat operațiunea de montare a gazonului hibrid pe stadionul Cluj Arena. DECLARAȚIE „Sunt extrem de bucuros că am reușit să creăm la Cluj o infrastructură sportivă de cinci stele, cu care ne putem mândri atât în țară, cât și în străinătate. Noul gazon arată foarte bine și este pe deplin pregătit pentru a fi folosit la cel mai înalt nivel tot timpul anului, inclusiv în sezonul rece. De altfel, acesta are o capacitate de utilizare de până la cinci ori mai mare comparativ cu gazonul precedent, respectiv de peste 1.000 de ore de folosire…
Detalii