Tag Archive: expo real

Trei ansambluri majore. Ce proiecte de dezvoltare imobiliară a prezentat compania Hexagon la târgul Expo Real

  1 lunã în urmã  

Compania Hexagon, unul dintre principalii jucători de pe piața imobiliară din România, a participat săptămâna trecută la târgul internațional Expo Real München, cel mai important eveniment european dedicat investițiilor și dezvoltărilor imobiliare. Dezvoltatorul a reprezentat Clujul cu trei proiecte urbane de anvergură, axate pe conceptul propriu de Natural Living – o filozofie care pune accentul pe sustenabilitate, confort pe termen lung și integrarea naturii în mediul urban. Primul proiect prezentat, ERA, este un cartier sustenabil amplasat pe malul Nadășului, cu o suprafață totală de 165.000 de metri pătrați construiți și peste 7,5 hectare de teren. În 2025 va fi finalizată…

Detalii

Apahida, prezentă în premieră la Expo Real Munchen. Cristina Belce: „Am venit să învățăm”

  1 lunã în urmã  

Comuna Apahida a participat în premieră la târgul internațional de investiții imobiliare Expo Real de la München, unul dintre cele mai mari evenimente europene dedicate dezvoltării urbane și regionale. Delegația a fost formată din primarul Cristina Belce, secretarul general al comunei, arhitectul-șef și directorul juridic al instituției. „Am fost la expoziția Cehiei. M-a impresionat. Se pot implementa multe lucruri pe care ei le-au început deja. Mi-a plăcut și standul Madridului, dar și multe alte exemple de bună practică”, a spus primarul Cristina Belce, într-un interviu acordat la târg. „Apahida are de învățat de aici” Primarul comunei afirmă că participarea la…

Detalii

Florin Mariș, Hexagon, la Expo Real: „Astăzi suntem la același nivel cu liderii Europei în inovația în construcții”

  1 lunã în urmã  

De la o companie mică dintr-un „oraș secundar al României” la unul dintre liderii europeni ai inovației în construcții – acesta este parcursul Hexagon, potrivit proprietarului său, Florin Mariș. Antreprenorul clujean a făcut parte din delegația Clujului la târgul internațional Expo Real Munchen 2025, unde a vorbit pentru Media9 despre evoluția companiei și despre importanța participării la cel mai mare eveniment imobiliar din Europa. „Astăzi putem spune cu siguranță că suntem la același nivel cu ceilalți expozanți și participanți la târg. Am pornit de la o firmă mică, care nici nu exista pe hartă, și am ajuns să fim unul…

Detalii

Dan Tarcea, la Expo Real: „Trenul metropolitan va fi primul proiect major finalizat la Cluj”

  1 lunã în urmã  

Prezent la târgul internațional Expo Real Munchen 2025, viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a declarat pentru Media9 că trenul metropolitan are cele mai mari șanse să fie primul proiect major de infrastructură finalizat în zona Clujului, înaintea centurii metropolitane și a metroului. "Finalizăm trenul metropolitan înaintea centurii" „Cred că vom putea să finalizăm proiectul trenului metropolitan înaintea centurii metropolitane și a metroului. Chiar dacă ne-am fi dorit ca centura să fie prima, procedurile și complexitatea lucrărilor o fac mult mai dificilă”, a spus Tarcea. Oficialul a explicat că trenul metropolitan are un avantaj tehnic: „Discutăm de o cale ferată existentă, la…

Detalii

Imobiliarele trec pe optimism. Urbano Shopping&Living a fost prezentat la Expo Real: „Credem că este un proiect de care Clujul avea nevoie”

  1 lunã în urmã  

Proiectul Urbano Shopping&Living, dezvoltat la sensul giratoriu Luna din comuna Florești, a fost prezentat zilele acestea la Expo Real 2025 din Munchen, cel mai important târg de investiții imobiliare din Europa. La eveniment au participat dezvoltatorii proiectului, Alexandru Paul Șerban și Horațiu Ilea, alături de delegația clujeană reunită sub umbrela Transylvania Evolution. https://media9.ro/daca-nu-esti-aici-nu-esti-un-jucator-important-cine-a-reprezentat-clujul-la-targul-de-investitii-expo-real-munchen-2025/ Într-un interviu acordat pentru Media9, partener media al standului Clujului, Alexandru Paul Șerban a descris atmosfera ediției din acest an ca fiind una optimistă: „Feeling-ul meu este că e un an mai bun. Simt un plus de pozitivism, o emulație mai mare, o prezență mai mare atât…

Detalii

„Dacă nu ești aici, nu ești un jucător important”. Cine a reprezentat Clujul la târgul de investiții Expo Real Munchen 2025

  1 lunã în urmã  

Clujul este reprezentat, în aceste zile, la târgul internațional de investiții imobiliare Expo Real Munchen 2025, de o delegație consistentă formată din reprezentanți ai administrației locale și ai mediului privat. Standul Clujului a fost organizat de Ciprian Comșulea și Rareș Drăgan, de la Transylvania Evolution. Din partea administrației au participat Dan Tarcea, viceprimarul Clujului, Cristina Belce, primarul comunei Apahida, și Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești. Mediul privat a fost la rândul său bine reprezentat: Florin Mariș (Hexagon), Dan Pitic (Scala), frații Valentin (Repro) și Călin Vișan (Solaris), Alexandru Șerban și Horațiu Ilea (Urbano Shopping & Living), Adam Ambrus (Amera), arhitectul…

Detalii

Viceprimarul Clujului, la Expo Real Munchen: „O dezvoltare sustenabilă înseamnă oameni și viitor, nu doar clădiri și infrastructură”

  1 lunã în urmã  

Cluj-Napoca și zona metropolitană sunt reprezentate, în aceste zile, la cel mai mare târg de dezvoltare imobiliară din Europa – Expo Real Munchen 2025. Din delegație fac parte circa 50 de persoane, între care oficiali ai administrației locale din Cluj-Napoca, Florești și Apahida, dar mai ales dezvoltatori imobiliari mari și medii. Obiectivele lor sunt clare: să învețe din experiențele internaționale, să-și prezinte proiectele și, eventual, să găsească noi parteneri de afaceri. Viceprimarul Dan Tarcea a susținut un discurs în fața participanților, în care a subliniat că dezvoltarea urbană trebuie privită dincolo de construcții și infrastructură: „O dezvoltare urbană de calitate…

Detalii

Sopor, garnizoana, Science Center. Clujul își prezintă marile proiecte urbane la Expo Real Munchen

  1 lunã în urmã  

Cluj-Napoca este prezent și în acest an la Expo Real Munchen, unul dintre cele mai importante târguri europene de investiții și dezvoltare imobiliară. La eveniment participă viceprimarul Dan Tarcea, alături de mai mulți dezvoltatori cunoscuți din piața locală. Prezența Clujului este coordonată în cadrul „Familionului Clujului” de către Transylvania Evolution, organizație care aduce împreună administrația și mediul privat pentru a promova oportunitățile regiunii. Municipiul Cluj-Napoca a venit la Munchen cu o serie de proiecte urbane majore, care vizează atât infrastructura educațională și culturală, cât și dezvoltarea urbanistică și a spațiilor verzi. Garnizoana Cultural Center Un proiect de transformare a clădirii…

Detalii

Clujul, din nou pe harta imobiliară europeană: pavilion la Expo Real Munchen

  1 lunã în urmã  

Luni, 6 octombrie, la Messe Munchen se deschide Expo Real 2025, cel mai mare târg de real estate și investiții din Europa. Evenimentul reunește dezvoltatori, investitori, arhitecți, bănci și autorități locale, fiind o platformă de discuții și parteneriate pentru viitorul pieței imobiliare. Clujul are, de mai bine de un deceniu, propriul pavilion, organizat de Transylvania Evolution. Anul acesta, standul reunește trei administrații locale din zona metropolitană – Primăria Cluj-Napoca, Primăria Florești și Primăria Apahida –, dar și nume importante din mediul privat: Banca Transilvania, Urbano Group, Hexagon, Solaris Development, Scala Development, Repro Invest, LMT Ingénierie, The Concept Group, Nhood, WDP,…

Detalii

Proiectul imobiliar clujean cu blocuri de 8 etaje, Lidl și un parc de două hectare a fost prezentat la târgul de la Munchen

  1 year în urmã  

Ansamblul imobiliar ERA a fost prezentat la târgul internațional de investiții Expo Real din München de către dezvoltatorul imobiliar Hexagon. Proiectul a atras atenția prin abordarea sa sustenabilă și integrarea cu mediul natural al Clujului. https://media9.ro/clujul-si-partenerii-sai-regionali-prezenti-pentru-a-11-a-oara-la-expo-real-in-munchen/ ERA este ansamblul imobiliar autorizat lângă Dedeman, dincolo de gară. În cadrul acestui proiect, pe o parcelă de 1,5 hectare, se va construi un magazin Lidl cu 155 de locuri de parcare. 165.000 metri pătrați de spații construite va avea ERA, cu o gamă diversificată de funcțiuni: locuințe, apartamente de tip aparthotel, sală de sport, spații comerciale, birouri, grădiniță, dar și zone dedicate relaxării…

Detalii