Mesaj dur. Boc îi amenință pe directorii de școli cu destituirea
Primarul Clujului, Emil Boc, le-a transmis un mesaj directorilor de școli. Foarte dur și direct. Pe care nu îl poate duce efectiv la îndeplinire însă. Totul a plecat de la faptul că părinții mai plătesc încă fondul clasei, iar banii se duc pe cretă, săpun, hârtie igienică. “Am prevăzut bani pentru materiale la fiecare școală, deci nu trebuie niciun părinte să mai plătească bani pentru cretă sau altceva. Este jenant ca în mileniul al treilea să se mai întâmple așa ceva. Înțeleg că și Ministerul a trimis o circulară în acest sens. Vom încerca să facem verificări prin reprezentanții Primăriei…
Detalii