Tag Archive: CTATU CJ Cluj

GALERIE FOTO. O comună uitată de timp și vremi din județul Cluj a intrat în vizorul dezvoltatorilor imobiliari. Proiect propus pe 2,4 hectare

  1 year în urmã  

Un proiect imobiliar care va fi dezbătut în următoarea ședință a Comisiei tehnice de urbanism de joi, 28 septembrie, de la Consiliul Județean ar putea aduce plus-valoare imaginii unei comune din județul Cluj, uitată pe nedrept, poate, de timp și vremi. Ne referim la comuna Câțcău, aflată în partea extremă a județului Cluj, la aproximativ 75 de kilometri de Cluj-Napoca. Comuna se află în nordul județului, la graniță cu județele Sălăj, Maramureș și Bistrița-Năsăud. În comună nu există până în acest moment nicio investiție majoră. Drumul de la Cluj-Napoca până la Câțcău poate fi parcurs într-o oră și jumătate Comuna…

Detalii

FOTO. Stațiunea turistică „Ursoaia”, cu pârtie de schi, hoteluri, pensiuni, fun park, tabără școlară, mai așteaptă. „Proiectul trebuie îmbunătățit”

  2 years în urmã  

Proiectul unei stațiuni turistice situată la limita județelor Cluj și Alba a fost discutat în ședința de joi, 7 septembrie, a Comisiei de urbanism a Consiliului Județean Cluj. Mai precis între localitatea Poiana Horea, comuna Beliș (jud. Cluj) și comuna Horea (jud. Alba), într-o zonă cunoscută sub denumirea „Ursoaia”. Din acest motiv, stațiunea din proiect poartă numele „Ursoaia”. Prezentarea suna bine Prezentarea a fost extrem de atrăgătoare: viitoarea stațiune turistică era prevăzută cu o pârtie de schi, pensiuni turistice, hoteluri, localuri de alimentaţie publică, case de vacanță, agrement (pârtie de schi, fun park), tabără şcolară, zone verzi. Însă specialiștii au găsit niște…

Detalii

GALERIE FOTO. Ce frumoase case de vacanță își construiește un cercetător care a studiat la UBB Cluj!

  2 years în urmã  

Două case de vacanță urmează să fie construite într-o zonă montană foarte frumoasă din județul Cluj. Proiectul va fi discutat în ședința de joi, 31 august, a Comisiei tehnice de urbanism de la Consiliul Județean Cluj.  Beneficiarii celor două case de vacanță sunt soții Elena și Sorin Cebotari; proiectantul general este s.c. CG ART s.r.l, din Cluj, iar proiectant de specialitate arhitectură este s.c. GABOR ARHITECTURA s.r.l. din Cluj. Sorin Cebotari este consultant independent pe probleme de dezvoltare durabilă, economie circulară și schimbări climatice. Sorin Cebotari s-a născut la Chișinău (Republica Modova) și a studiat la UBB Cluj. El are…

Detalii

GALERIE FOTO. Uriaș proiect imobiliar pe 15 hectare. Au redus numărul de case, de la 143 la 126, și au primit „verde”

  2 years în urmã  

Uriașul proiect imobiliar propus pe o suprafață de 15,5 hectare în satul Răscruci, comuna Bonțida, a fost avizat favorabil în ultima ședință a Comisiei tehnice de urbanism de la Consiliul Județean Cluj. Este vorba despre proiectul imobiliar care urmează a fi dezvoltat pe structura fostei ferme zootehnice Seradria din Răscruci, Bonțida. 155.686,3 de metri pătrați este suprafața totală propusă pentru realizarea investiției. Proiectul n-a trecut atât de ușor și a avut nevoie de „tranșarea” lui la vot: a fost 3 la 3 la finalul prezentării (trei voturi pentru, trei împotrivă), iar cel care a balansat spre un aviz favorabil a…

Detalii

Discuții aprinse în ședința Comisiei de urbanism. Arhitectul șef al județului Cluj: „Doamna colegă, faceți ce scrie în lege”

  2 years în urmã  

Cel de-al 13-lea proiect de pe ordinea de zi a ședinței de joi, 18 mai, care a fost și ultimul, a stârnit discuții foarte aprinse în Comisia de urbanism de la Consiliul Județean Cluj.  Al 13-lea proiect de pe OZ n-avea nimic din ingredientele unor controverse la începutul prezentării sale. Nu tu zeci de imobile pe o suprafață mică, nu tu blocuri cu 5-6-7 etaje în vreun sat din zona metropolitană, nu tu „cartier chinezesc”, deseori reclamat de Alin Tișe. 2.400 de metri pătrați este suprafața destinată investiției din Chinteni. Proiectul respectiv prevedea elaborarea unui PUD (plan urbanistic de detaliu) pentru…

Detalii

„Platinia” din Baciu, încă o amânare: s-a cerut un studiu de fezabilitate

  2 years în urmã  

Specialiștii în urbanism din Consiliul Județean Cluj au decis să amâne, în ședința de joi, 4 mai, luarea unei decizii privind proiectul de pe strada Transilvaniei, nr. 16-22, cartierul Dâmbu Rotund, comuna Baciu.  10 niveluri va avea fiecare imobil, conform proiectului, cu subsol+demisol+parter+7 etaje. 90 de apartamente urmează a se construi pe strada Transilvaniei. Proiectul presupune construcția a trei imobile cu subsol, demisol, parter și 7 etaje, cu un total de 90 de apartamente și a primit avizul de oportunitate în ședința CTATU din august 2022. Deoarece seamănă izbitor cu complexul comercial Platinia de pe Calea Mănăștur, proiectul a fost numit…

Detalii

„Platinia” din Baciu intră în analiză. Mini-mall, birouri, locuințe și vegetație pe acoperișuri

  2 years în urmã  

Specialiștii în urbanism din Consiliul Județean Cluj vor dezbate, în ședința de joi, 4 mai, un proiect care presupune construcția unui imobil mixt cu subsol, demisol, parter și 7 etaje pe strada Transilvaniei, nr. 16-22, cartierul Dâmbu Rotund, localitatea Baciu.  Proiectul se află acum în etapa de elaborare „PUZ reglementare zonă pentru construire imobil mixt, garaj, spații comerciale, locuire și amenajări exterioare”. Documentația a primit avizul de oportunitate în ședința CTATU din august 2022. https://media9.ro/foto-platinia-din-baciu-ultima-varianta-la-fel-de-verde-dar-cu-atentie-sporita-la-circulatii/ 10 niveluri va avea, conform proiectului, cu subsol+demisol+parter+7 etaje Conform memoriului tehnic, tema de proiect a fost stabilită împreună cu beneficiarii lucrărilor și presupune elaborarea…

Detalii

Propus de brașoveni, proiectat de suceveni! Ansamblu cu 15 imobile de două etaje și centru comunitar, lângă Cluj

  2 years în urmã  

Membrii Comisiei de urbanism vor avea de dezbătut, în ședința de joi, 23 februarie, de la Consiliul Județean Cluj proiectul unui mic cartier de case în localitatea Chinteni. Este vorba despre un proiect imobiliar care presupune construirea unui ansamblu rezidențial format din 15 locuințe individuale cuplate - înșiruite (P+1E+2E retras) și a unui centru comunitar în satul Chinteni. Proiectul se află în faza de elaborare PUD pentru obiectivul: „ansamblu rezidențial format din 15 locuințe individuale cuplate-înșiruite (P+1E+R, adică parter, etaj întreg și etaj retras n.r.) și centru comunitar”. 5.735 de metri pătrați este suprafața parcelei pe care ar urma să se edifice…

Detalii

Feleacu vrea în prelungiri. Solicitarea primarului Gabriel Victor Costea

  2 years în urmã  

Administrația locală din Feleacu a trimis arhitectului șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, un înscris prin care solicită aprobarea prelungirii valabilității Planului Urbanistic General al comunei și al Regulamentului local de urbanism aferent, aprobat prin HCL din 8 februarie 2007.  „De asemenea, în vederea inițierii proiectului de hotărâre pentru prelungirea termenului de valabilitate conform articolului 46 (alin. 3) din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, vă rugăm se emiteți avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism pentru prelungirea termenului de valabilitate PUG până la terminarea/actualizarea planului de urbanism general”, se arată în documentul trimis de primarul comunei…

Detalii

GALERIE FOTO. Aviz favorabil pentru proiectul cu hotel, săli de evenimente, piscină, terenuri de sport și biserică

  2 years în urmã  

Proiectul cu hotel și trei săli de evenimente, construite pe o suprafață de 109.019 mp (aprox. 10 hectare) în Feleacu, a primit aviz favorabil în ședința de joi, 6 octombrie, a Comisiei de urbanism a Consiliului Județean (CJ) Cluj. Proiectul include un bazin de înot, terenuri de joacă pentru copii și o bisericuță, ca să poată găzdui nunți de la A la Z. Proiectul prezentat în comisie de arh. George Gaveniuc se află în stadiul de aviz de oportunitate - introducere în intravilan și elaborare Plan Urbanistic Zonal (PUZ). El a fost avizat favorabil de specialiștii în urbanism care consiliază…

Detalii