Tag Archive: Cristina Belce

Creșterea populației pune presiune pe Apahida. Prefectul și primărița au discutat despre soluții

  3 luni în urmã  

Apahida continuă să fie una dintre comunele cu cea mai rapidă dezvoltare din județul Cluj, iar această dinamică aduce cu sine și provocări. Prefectul județului, Maria Forna, s-a întâlnit cu primărița Cristina Belce pentru a discuta despre infrastructura tot mai solicitată de creșterea numărului de locuitori. Printre subiectele abordate s-au aflat modernizarea drumurilor, extinderea rețelelor de apă și canalizare și viitoarele investiții necesare pentru a răspunde ritmului de urbanizare al comunei. S-a discutat și despre școli, în contextul pregătirilor pentru noul an școlar, dar și despre programul de cadastrare sistematică. „M-am bucurat să revin la Apahida pentru a discuta cu…

Detalii

Incidente în autobuze, la Apahida. Primărița Cristina Belce: „Vor plăti pentru ele și nu vor scăpa nepedepsiți”

  3 luni în urmã  

Primărița comunei Apahida, Cristina Belce, a transmis un mesaj ferm în urma unor incidentelor de natură antisocială petrecute recent pe liniile de autobuz din comună. Într-o postare pe rețelele sociale, edilul a subliniat zero toleranță față de astfel de fapte și le-a transmis un mesaj celor care le-au inițiat: „vor plăti pentru ele și nu vor scăpa nepedepsiți”. Pentru a răspunde prompt și eficient, primărița a avut discuții cu Florin Baciu, comandant al Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj, Radu Moșuțan, inspector-șef al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, și Liviu Neag, director al Companiei de Transport Public Cluj (CTP). Ca urmare,…

Detalii

Modernizarea drumurilor din Câmpenești, în licitație publică. Investiție de aproape 30 de milioane de lei

  4 luni în urmã  

Primăria Apahida a lansat procedura de achiziție pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural în comuna Apahida”, cu o valoare estimată de 29.962.515,95 lei fără TVA. Proiectul prevede modernizarea DC154, drumul comunal din Câmpenești. Urmează să se asfalteze partea carosabilă, să se realizeze trotuare, piste de biciclete și stații de autobuz. De asemenea, vor exista rigole pentru scurgerea apei pluviale. „Este o investiție necesară pentru îmbunătățirea infrastructurii din comuna noastră. Avem mai multe proiecte de modernizare a drumurilor, iar acesta vizează condiții civilizate pentru locuitorii din Câmpenești”, a declarat Cristina Belce, primarul comunei Apahida. Lucrările vor fi…

Detalii

Primul teren cu tartan din comuna Apahida, amenajat în curtea școlii din Sânnicoara. Va fi instalat și un balon

  4 luni în urmã  

Primăria Apahida a lansat o licitație pentru amenajarea curții Școlii Gimnaziale din Sânnicoara, un proiect complex în valoare estimată de 1.586.657 lei, finanțat din bugetul local. Potrivit anunțului publicat pe www.licitatia.ro, lucrările vor include spații de recreere, alei pietonale, zone verzi, piste de alergare, un teren multifuncțional cu tartan, locuri de joacă, acces auto asfaltat, platformă pentru mașinile de salubritate, un rastel de biciclete acoperit și modernizarea instalației electrice. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 16 iulie 2025, ora 15:00, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Ce prevede proiectul Curtea școlii va fi reamenajată diferențiat pentru clasele…

Detalii

Apahida: grădiniță nouă, proiect de peste 10 milioane de lei

  4 luni în urmã  

Comuna Apahida face un pas important în direcția modernizării infrastructurii educaționale. Primăria a lansat licitația pentru construirea unei noi grădinițe pe strada Libertății nr. 142, proiect evaluat la peste 10,6 milioane de lei (fără TVA). Data-limită pentru depunerea ofertelor este 14 iulie 2025, ora 15:00, iar atribuirea se va face pe baza celui mai scăzut preț oferit. De curând, primarul Cristina Belce a anunțat mutarea copiilor de grădiniță din Apahida dintr-un apartament în spații modular. Acesta este următorul pas, construirea unei grădinițe potrivită pentru nevoile copiilor. Clădire modernă, adaptată nevoilor copiilor Noua grădiniță va avea regim de înălțime P+1, iar…

Detalii

Modernizarea lacurilor de la Câmpenești. Automate cu momeli vii și artificiale, pentru pescuitul sportiv

  5 luni în urmã  

Lacurile din Câmpenești, deja cunoscute ca destinație pentru pescuit sportiv și competiții de profil, intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Administrația locală din Apahida, condusă de primarul Cristina Belce, anunță investiții importante în modernizarea și buna gospodărire a acestei resurse publice. „Orice administrație locală responsabilă trebuie să aibă grijă ca toate proprietățile publice să fie bine gospodărite și să își atingă potențialul”, transmite edilul. Potrivit acesteia, obiectivul este ridicarea standardului de organizare și calitate, astfel încât lacurile să ofere servicii moderne tuturor pescarilor și vizitatorilor. Printre lucrările deja demarate se numără: curățarea și decolmatarea luciului de apă, repararea și reconsolidarea…

Detalii

Primăria Apahida introduce un sistem inteligent de ridicare a documentelor: DocuBox, disponibil 24/7

  5 luni în urmã  

Primăria Apahida face un pas spre digitalizarea serviciilor publice, prin instalarea unui echipament de tip self-service, denumit DocuBox, amplasat chiar în fața instituției. Sistemul funcționează după modelul EasyBox-urilor utilizate în comerțul online, dar este destinat exclusiv eliberării documentelor emise de primărie. Automatul este disponibil non-stop, 24 de ore din 24, și permite ridicarea actelor fără a mai depinde de programul de funcționare al instituției sau de prezența fizică la ghișeu. Cum funcționează sistemul DocuBox: Cetățeanul depune cererea la primărie, online sau fizic. După procesare, primește pe e-mail un cod QR. Documentele pot fi ridicate de la DocuBox, oricând, prin scanarea…

Detalii

VIDEO. Copiii preșcolari din Apahida, mutați într-o grădiniță modulară modernă

  5 luni în urmã  

După ani în care unii dintre copiii de grădiniță din Apahida învățau în condiții improprii, într-un apartament adaptat provizoriu, autoritățile locale au reușit să le ofere un spațiu adecvat, sigur și prietenos. De luni, micuții au fost mutați într-o grădiniță modulară nouă, complet echipată, cu dotări moderne, care găzduiește patru grupe. „De azi micuții din Apahida au un loc în care să învețe și să crească frumos. Până ieri aveam copilași care mergeau la grădiniță într-un apartament în condiții improprii. Astăzi îi mutăm într-o clădire modernă, modulară, cu patru grupe noi, complet echipate, unde pot învăța, se pot juca și…

Detalii

VIDEO. Cum a rezolvat primărița din Apahida problema alimentării cu apă potabilă în comună. O soluție temporară, care se pliază cu realitatea din teren

  5 luni în urmã  

Primarul din Apahida, Cristina Belce, a anunțat că problema alimentării cu apă potabilă a câtorva localități din comună a fost rezolvată temporar, prin închirierea unui generator de curent electric și a două pompe de alimentare cu apă, care au și fost puse în funcțiune. Măsura a fost posibilă în urma unei intervenții de urgență aprobate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, convocat de primarul Cristina Belce. Problemele au fost cauzate de întreruperile la rețeaua de curent electric, care deservește stațiile de pompare, ceea ce a dus la oprirea completă a furnizării apei în satele Dezmir, Sânnicoară, Pata și Bodrog. Primarul…

Detalii

Grădiniță modulară. „Este o soluție de moment. Dar este una bună”

  6 luni în urmã  

Copiii care învață în condiții improprii într-un apartament din Apahida vor fi mutați, în curând, într-o grădiniță modulară modernă. Este o soluție temporară. „Îmi place ideea de grădinițe și școli modulare. Da, este o soluție de moment. Dar este una bună, care ne ajută acum să le oferim copiilor condiții mai decente”, a declarat primărița comunei Apahida, Cristina Belce, la Napoca Live. Grădinița modulară urmează să găzduiască grupele de copii care funcționează în prezent într-un spațiu inadecvat – un apartament adaptat. „Am de gând să scot grupele de grădiniță care sunt în acel apartament și să le mut în grădinița…

Detalii