Tag Archive: competitie

Un salvamontist clujean, pe podiumul Campionatului Național la schi alpinism din Munții Bucegi

  9 luni în urmã  

Un salvamontist clujean care a participat la prima etapă din Cupa României la schi alpinism 2025, în cadrul Bucegi Winter Race, a urcat pe podiumul competiției.  Răzvan Potîng din cadrul Serviciului Public Salvamont-Salvaspeo Cluj 𝙨-𝙖 𝙘𝙡𝙖𝙨𝙖𝙩 𝙥𝙚 𝙡𝙤𝙘𝙪𝙡 𝙖𝙡 𝟐-𝙡𝙚𝙖 𝙡𝙖 𝙘𝙖𝙩𝙚𝙜𝙤𝙧𝙞𝙖 “𝙎𝙖𝙡𝙫𝙖𝙢𝙤𝙣𝙩” 𝙙𝙞𝙣 𝙚𝙩𝙖𝙥𝙖 𝙙𝙚𝙨𝙛𝙖̆𝙨̦𝙪𝙧𝙖𝙩𝙖̆ î𝙣 𝙬𝙚𝙚𝙠𝙚𝙣𝙙. Concursul a avut loc în zona telecabinei Peștera. Lungimea traseului a fost de aproximativ 11 km, cu o diferență pozitivă de nivel de aproximativ 1.000 de metri. Competitorii au fost pregătiți cu schiuri și clăpari de tură, piei de focă, bețe, cască și ochelari de schi, folie de supraviețuire, transceiver, lopată, șnur și…

Detalii

Proiectul „Pădurea – Parc Făget, plămânul verde al Clujului” a fost premiat la o competiție organizată sub egida Comisiei Europene

  1 year în urmã  

Un proiect „made in Cluj” a fost premiat recent în cadrul competiției New European Bauhaus (NEB), organizată anual sub egida Comisiei Europene. Concursul caută exemple de „proiecte frumoase, durabile și incluzive din viața reală”. În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor, 20 din cei 50 de finaliști au fost recompensați cu premii de 390.000 de euro. La categoria „Reconectarea cu natura” premiul a fost câștigat de proiectul campion „Pădurea - Parc Făget; plămânul verde al Clujului/România”, scrie economedia.ro. Valoarea premiului este de 30.000 de euro. Este vorba despre un model de parc periurban, amenajat în Făget, cea mai mare zonă plantată…

Detalii