Tag Archive: Căpușu Mare

Peste 500.000 de lei pentru trei comune din județ. Banii vin din fondul de rezervă al CJ Cluj

  3 luni în urmã  

Consiliul Județean Cluj a aprobat joi, 19 decembrie 2024, proiectul de hotărâre privind alocarea unor sume din fondul de rezervă al bugetului județului Cluj. 530.000 de lei reprezintă fondurile aprobate de administrația județeană pentru cele trei comune. Fondurile astfel aprobate de forul administrativ județean sunt destinate asigurării transportului elevilor în comunele Aiton și Bobâlna, precum și reparației podului din localitatea Căpușu Mare care face legătura cu drumul european E 60. „Continuăm să sprijinim, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, proiectele comunelor clujene și nevoile pe care acestea le au. Și de această dată, mare parte din fondurile alocate sunt destinate sprijinirii procesului…

Detalii

GALERIE FOTO. Se construiește minicentura metropolitană din partea de nord a județului + bani pentru modernizarea altui drum județean foarte important

  4 luni în urmã  

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul de finanțare ce vizează modernizarea, cu fonduri europene, a două drumuri județene, respectiv DJ 170B Topa Mică - Așchileu Mic, în lungime de 5,847 km și DJ 103K Căpușu Mare - Râșca – Beliș, în lungime de 28,683 km.  Licitația pentru cele două drumuri județene va fi lansată în prima parte din anul 2025, iar lucrările trebuie încheiate până la finalul anului 2028. Odată ce va fi finalizat, DJ 170B va scoate traficul greu de pe ruta Jucu – Apahida – Cluj-Napoca – Florești – Gilău. Sigur, acest drum va putea fi folosit și de…

Detalii

Tișe se laudă că a făcut posibil Raliul Clujului

  1 year în urmã  

„Toate traseele pe care se vor derula probele raliului, respectiv sectoarele de pe drumurile județene 103V, 107R, 103K, 103L și 107T au beneficiat în cursul acestor ani de lucrări ce au presupus inclusiv asfaltare, carosabilul prezentându-se în condiții foarte bune”, a transmis astăzi președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, înainte de începerea Raliului Clujului. Altfel spus, drumurile acestea nu s-au modernizat pentru că erau praf și pentru că oamenii aveau nevoie disperată de ele, ci ca să găzduiască probe de raliu. Și raliul se ține doar pentru că a asfaltat domnul Tișe. Interesantă gândire! :) Programul celor trei zile de…

Detalii