GALERIE FOTO. Bilka, liderul producătorilor de acoperișuri din România, a ajuns la Cluj. Va construi un depozit pe un teren de aproape 20.000 de metri pătrați
Știți reclama aia cu roboțelul Marcel, care bate covorul, calcă haine, taie legume în bucătărie, iar la un moment dat, ostenit fiind, se așază pe „tron”? Iar în fundal se aude o voce care îl cheamă pe Marcel și care spune că „Viața sub același acoperiș va fi altfel peste 60 de ani. Acoperișul, nu”. O proiectare în viitor, cum ar veni, care îți induce ideea că acoperișul ar dura cel puțin 60 de ani. Ei, bine, reclama este realizată pentru compania Bilka, liderul producătorilor de acoperișuri din România și unul dintre cei mai importanți antreprenori în acest domeniu din estul și…
Detalii