Suport alimentar de 20 de lei pe zi pentru elevii din patru școli clujene

Autor  I Lespuc   în       2 luni în urmã  

Consiliul Local Cluj-Napoca urmează să dezbată astăzi un proiect de hotărâre prin care se propune suplimentarea fondurilor alocate prin Programul național „Masă sănătoasă”, astfel încât valoarea zilnică a suportului alimentar pentru elevii din patru unități de învățământ să ajungă la 20 de lei de beneficiar.

Potrivit documentației, programul se aplică pentru:

  • Colegiul de Servicii în Turism „Napoca”;
  • Școala Gimnazială „Emil Isac”;
  • Școala Gimnazială „Traian Dârjan”;
  • Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”.

La nivel național, Guvernul a stabilit prin Hotărârea nr. 23/2025 că limita valorică a mesei este de 15 lei pe zi, inclusiv TVA. În Cluj-Napoca, administrația locală propune suplimentarea cu încă 5 lei/zi/beneficiar din bugetul local, pentru a acoperi mai bine costurile reale ale mesei calde sau ale pachetului alimentar.

Numărul beneficiarilor

Proiectul estimează între 2.160 și 2.520 de beneficiari, în funcție de efectivele școlare:

  • Colegiul de Servicii în Turism „Napoca”: 575–705 elevi;
  • Școala Gimnazială „Emil Isac”: 706–720 elevi;
  • Școala Gimnazială „Traian Dârjan”: 197–590 preșcolari și elevi;
  • Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”: 399–499 preșcolari și elevi.

Tipul de suport oferit

Documentația prevede modalități diferite, în funcție de solicitările fiecărei unități de învățământ:

  • Colegiul de Servicii în Turism „Napoca” – masă caldă pentru elevii din învățământul liceal și profesional;
  • Școala Gimnazială „Emil Isac” – pachet alimentar pentru elevii din ciclul primar și gimnazial;
  • Școala Gimnazială „Traian Dârjan” – masă caldă în regim catering pentru preșcolari și elevi;
  • Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” – masă caldă pentru preșcolari și elevi, preparată la Cantina de Ajutor Social și Pensiune.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.