Subunitate SMURD propusă într-un sat aflat la 60 de kilometri de Cluj, cu personal specializat, ambulanță și autospecială

Autor  Tudor Știrbu   în       1 lunã în urmã  

O subunitate SMURD, care va funcționa în regim de ture de lucru, cu personal specializat, fiind deschisă 7 zile din 7 zile, 24 ore din 24 de ore, urmează să fie înființată pe un teren din localitatea Țaga, situat în partea de nord-vest a județului Cluj.  

Proiectul va fi dezbătut în ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) de vineri, 28 februarie, de la Consiliul Județean Cluj.

Documentația a fost elaborată la cererea Primăriei comunei Țaga, având ca obiect stabilirea condițiilor de amplasare, dimensionare, conformare şi servire edilitară pentru construirea unei subunități SMURD, pe strada Ghiolț din localitatea Țaga, comuna cu același nume.

Corpul de clădire va avea o suprafață desfăşurată de 924,90 mp și va fi compus din 2 niveluri (P+E); la parter vor fi amenajate două garaje, pentru ambulanță și pentru autospeciale. Potrivit documentației, acest serviciu va funcționa în regim de ture de lucru, cu personal specializat, fiind deschis 7 zile din 7 zile, 24 ore din 24 de ore, pentru acordarea primului ajutor de pe raza comunei, a județului și chiar a întregii regiuni nord-vestice la nevoie.

Clădirea va avea o închidere la partea superioară tip acoperiş – terasă. Înălțimea maximă a clădirii va fi de 9,25 metri.

Corpul de clădire va fi echipat cu următoarele instalații:
– instalație electrică;
– instalație termică;
– instalație sanitară și canalizare pentru grupurile sanitare;

Prin această investiție se propune realizarea unei clădiri cu destinația de subunitate SMURD, dotată cu resurse materiale (utilaje, echipamente, dotări) si resurse umane (personal dispecerat, pompieri, paramedici, personal administrativ etc.), în vederea creșterii gradului de siguranță, încredere și percepție a eforturilor specialiștilor. Solicitarea inițiatorului acestui studiu vizează investiții de acest fel într-o zonă dedicată instituțiilor şi serviciilor. Amplasamentul investiției este situat în zona centrală a localității, în nordul drumului județean DJ 172 A.

Subunitatea SMURD din Țaga va deservi atât localitatea, cât și satele aparținătoare comunei și comunele învecinate.

1.602

metri pătrați reprezintă suprafața terenului pe care va fi edificată subunitatea SMURD din Țaga.

Potrivit documentației, necesitatea înființării acestei subunități este dată de numărul mare de intervenții la nivelul
comunității, având în vedere faptul că Țaga se află la o distanță de aproximativ 60 de kilometri față de sediul ISU Cluj. Beneficiara investiției, UAT Țaga, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” din județul Cluj, consideră oportună realizarea acestei investiții.

Vecinătăți

  • la NORD – proprietate privată;
  • la SUD – drum județean DJ172A;
  • la EST – domeniu public comuna Țaga;
  • la VEST – domeniu public comuna Țaga și proprietate privată;

În prezent, pe terenul studiat sunt edificate două clădiri care urmează să fie demolate.

Circulația principală în zonă se desfășoară pe direcția NE-SV pe strada Ghiolţ (DJ 172A) ce leagă aceasta zonă a localității de drumul judeţean DJ 109C, stradă asfaltată, cu câte doua benzi de circulație pe sens. În acest moment, accesul pe teren se realizează de pe latura estică, de pe terenul învecinat aparținând domeniului public.

Proiectul, care se află în etapa elaborării PUD (plan urbanistic de detaliu), a fost realizat de biroul Archi-Tech Design din Cluj.

About