Studiu: Managerii preferă instrumentele tradiționale de finanțare; doar 8% aleg piața de capital

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     569 Vizualizări.  

Studiul CONFIDEX S2 2021 by Impetum Group – partea a doua: În condițiile unui grad scăzut de informare cu privire la alternativele de finanțare, managerii preferă instrumentele tradiționale de finanțare (42% băncile și 41% surse proprii) şi doar 8% aleg piaţa de capital

  • Gradul de informare cu privire la Bursa de Valori București este relativ scăzut, doar 15% dintre manageri se declară informați cu privire la activitatea acesteia 
  • În proporție covârșitoare, managerii preferă ca instrumentele tradiționale de finanțare (42% băncile și 41% surse proprii) şi doar 8% aleg piaţa de capital
  • Creșterea productivității constituie principalul motor de relansare economică pentru mai mult de două treimi dintre companii
  • O treime dintre respondenți consideră că momentul adecvat pentru a apela la un specialist în restructurare este cel în care compania înregistrează dificultăți în a-și achita datoriile curente.

În proporție covârșitoare, managerii preferă instrumentele tradiționale de finanțare (42% băncile și 41% surse proprii) şi doar 8% aleg piaţa de capital, în condițiile în care gradul de informare cu privire la Bursa de Valori București este scăzut, cu doar 15% dintre manageri care se declară informați cu privire la activitatea acesteia, conform rezultatelor CONFIDEX S2 2021 publicate de Impetum Group. 

Noi, ca specialiști, folosim instrumentele pieței de capital în sprijinul companiilor pe care le administrăm şi ne asumăm parte din rolul de a atrage finanțare în acest mod și de a vorbi mediului de business despre această soluție. Antreprenorii au posibilitatea să își diversifice gama de metode de finanțare a companiei, prin mai multe metode precum accesarea de fonduri europene, atragerea unui partener care să vină cu capital şi know-how, accesarea pieţei de capital, care poate oferi o finanțare continuă a companiei şi care oferă un grad crescut de încredere partenerilor de business. Impetum Group va colabora cu instituţiile relevante în domeniu pentru a crește nivelul de awareness care duce la un impact pozitiv în economie„, precizează Andrei Cionca, CEO Impetum Group. 

Cifrele oficiale arată o creștere spectaculoasă a pieţei de capital în plină pandemie, dovedindu-se o alternativă de finanțare foarte bună. Astfel, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), lichiditatea măsurată prin valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 21,6% în primele 11 luni şi a ajuns la 17,4 miliarde lei, echivalentul a 3,5 miliarde euro. Prin prisma valorii medii zilnice de tranzacționare, indicatorul de lichiditate arată o creștere de 20,5% la 75 milioane lei, echivalentul a 15,2 milioane euro. Capitalizarea societăților prezente pe Piaţa Reglementată a bursei a ajuns la 215,7 miliarde lei, echivalentul a 43,6 miliarde euro, la finalul lunii noiembrie.

Percepția managerilor despre restructurare

37% dintre manageri înțeleg restructurarea ca fiind un proces intern, centrat pe îmbunătățirea fluxurilor operaționale, în timp ce 34% dintre aceștia consideră restructurarea ca fiind un răspuns la factori externi (piață/concurență), mai relevă studiul. Răspunsurile majorității managerilor cu privire la ce presupune un proces de restructurare ne arată că mediul de business recunoaște existența acestei nevoi și înțelege că aceasta poate fi adresată în mod diferit, în funcție de specificul situației. O treime dintre manageri consideră însă că momentul adecvat pentru a apela la un specialist în restructurare este cel în care compania înregistrează dificultăți în a-și achita datoriile curente. 

Deși este îmbucurător că managerii încep să perceapă restructurarea ca un instrument eficient în redresarea companiilor, ne îngrijorează să constatăm că o treime dintre aceștia consideră că momentul adecvat pentru a apela la un specialist în restructurare este cel în care compania înregistrează dificultăți în a-și achita datoriile curente. De regulă, într-un astfel de moment, compania se află deja în stare de insolvență iminentă, ceea ce îngreunează restructurarea business-ului„, spune Andrei Cionca, CEO Impetum Group.

În acest context, este important să subliniem că elemente precum: pierderea unui contract important (cu un client sau furnizor), reducerea profitabilității (scăderea CA / creșterea costurilor), creșterea ciclului de conversie a cash-ului (creșterea duratei de rotație a stocurilor, creșterea duratei de încasare a clienților, diminuarea termenelor de plată a furnizorilor), sunt toate semnale ale distress-ului şi ar trebui adresate timpuriu de către companii, cu scopul de a preveni intrarea in dificultate. 

Prioritățile companiilor

Studiul CONFIDEX mai arată că prioritățile companiei pentru perioada imediat următoare sunt creșterea vânzărilor (48%) și păstrarea locurilor de muncă (37%). 27% din manageri consideră că priorităţile companiei sunt investiţiile, în timp ce 22% spun că digitalizarea companiei şi automatizarea. Alte priorităţi sunt îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii (20%), predictibilitatea lanţului de aprovizionare (17%), îmbunătăţirea relaţiei cu furnizorii (9%), accesul la creditare (8%) şi activitatea de cercetare-dezvoltare (4%).

Observăm că în top 5 priorități ale antreprenorilor sunt investițiile şi digitalizarea companiei. De asemenea, pe parcursul semestrului 2 din acest an au crescut costurile de producție şi a scăzut profitabilitatea. Astfel, prioritățile antreprenorilor referitor la investiţii şi digitalizare vin să îmbunătățească indicatorii de profitabilitate şi să contracareze creșterea costurilor cu materia primă. Acest deziderat poate fi atins doar prin investiții în companie, pe linia de automatizare procese de lucru şi pe linia de dezvoltare produse, scalare business„, spune Andrei Cionca.

De asemenea, raportul dintre cei care optează pentru scăderea costurilor și cei care optează pentru creșterea productivității rămâne relativ constant, astfel că 69% consideră că ar trebui să creştem productivitatea, chiar dacă asta presupune investiţii, pentru a putea fi şi competitivi pe piaţă şi alţi 29% că ar trebui să reducem costurile, pentru a putea depăşi această perioadă.

Creșterea productivității constituie principalul motor de relansare economică pentru mai mult de două treimi dintre companii, procentul acestora fiind stabil, comparativ cu ediția anterioară Q1 2021. 69% dintre companiile medii și mari și 63% dintre cele mici consideră că, în perioada următoare, ar trebui să crească productivitatea, inclusiv investind pentru a rămâne competitive. 

29% consideră că reducerea costurilor e mai importantă în această perioadă (creștere ușoară față de Q1 2021).

În continuare, digitalizarea se situează pe un trend ascendent, chiar dacă majorarea față de Q1 2021 e una mai redusă (+1%). În cazul a 17% dintre companii, prioritatea este și predictibilitatea lanțului de aprovizionare.

Încrederea în Instituții

Comisia Europeană (42%), Mediul de afaceri (42%) și Societatea Civilă (27%) reprezintă instituțiile în care managerii au cea mai mare încredere, urmează Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și băncile cu o cotă de încredere de 18%. Guvernul a scăzut ca încredere de la 19% la 3%, iar Ministerul Economiei de la 15% la 5%, conform rezultatelor CONFIDEX S2 2021 publicate de Impetum Group.

Prima parte a CONFIDEX S2 2021 pe scurt

CONFIDEX S2 2021 arată că încrederea managerilor în economia românească a scăzut până la nivelul de la debutul pandemiei, iar perspectivele economice pentru următoarele luni s-au înrăutățit: 41% dintre manageri consideră că PIB-ul va scădea (în comparație cu 17% în Q1 2021). Principalele îngrijorări pentru perioada următoare sunt definite de lipsa forței de muncă, de creșterea prețului materiilor prime și de creșterea inflației.

De asemenea, observăm o involuției a stării de spirit a managerilor și o întărire a percepțiilor negative: s-a dublat ponderea celor care cred că PIB va scădea (41% vs 17% în Q1 2021), a crescut ponderea celor care cred că puterea leului va scădea (86% vs 77% în Q1 2021) și a crescut ponderea celor care cred că inflația va crește (92% vs 74% în Q1 2021). Managerii din HORECA și Transporturi sau cei din companii cu o cifră de afaceri mică sunt cei mai pesimiști. Pe de altă parte, managerii din Servicii sau cei ai companiilor mari sunt cei mai optimiști. Nivelul de optimism este redus și în predicțiile pentru următoarele 12 luni. Doar un manager din 8 consideră că economia națională se va îmbunătăți. În schimb, unul din 5 manageri apreciază că economiile globală și europeană vor avea un trend pozitiv în următorul an.

Principalele trei îngrijorări ale managerilor români rezultate din studiu (lipsa forței de muncă, creșterea prețului materiei prime și rata inflației) reprezintă aproximativ 70% din răspunsurile primite. 

Metodologie și perspective

Inițiat la scurt timp după debutul pandemiei, CONFIDEX măsoară încrederea managerilor români în economia actuală și are scopul de a crea repere concrete și de a sprijini managerii în luarea unor decizii adaptate realității. 

CONFIDEX este singurul studiu care a surprins T zero al companiilor și a monitorizat pulsul economiei pe tot parcursul pandemiei. In cele cinci etape ale cercetării de până acum au răspuns peste 2.000 de manageri din România. Companiile respondente însumează peste 150.000 de angajați.

Studiul CONFIDEX S2 2021 acoperă un eșantion de 503 de companii din top 7 categorii de sectoare economice contribuitoare la PIB: agricultură; industrie și energie electrică; construcții; comerț; HORECA; transport, distribuție, depozitare; servicii. La studiu au răspuns doar CEOs și manageri C-level, iar dintre companiile vizate, 75% au peste 1 milion de euro cifră de afaceri și 31% peste 5 milioane euro cifră de afaceri. 

Indicele CONFIDEX e construit din agregarea a 29 de itemi și măsoară pe o scară de la 0 la 100 de puncte încrederea în economie a managerilor și antreprenorilor români.  

Despre Impetum Group

Impetum Group este grupul românesc care aduce împreună capital, management și servicii, format din reunirea sub aceeași umbrelă a CITR, liderul pieței de insolvență din România, ROCA Investments, soluție de private equity care urmărește consolidarea și scalarea IMM-urilor românești cu potențial și ROCA X, un proiect destinat start-up-urilor disruptive din piața de tehnologie.

Impetum Group își propune să devină un hub de resurse, care maximizează valoarea de business, prin reunirea de: business knowledge specific pentru fiecare din cele trei etape din viața unei companii (startup, criză de creștere, distress), capital, sinergii și cross-uri între business-uri complementare, precum și o comunitate de manageri și antreprenori dornici să participe activ la consolidarea culturii antreprenoriale din România.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.