Strategia privind flota CTP. Clujul a stabilit câți bani va investi în transportul public până în 2028

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã  

Primăria și Compania de transport public (CTP) au stabilit, în linii mari, strategia privind construirea flotei pentru următorii ani. Se gândește la nivel de exerciții financiare ale Comisiei europene, pentru că, așa cum știți, cele mai multe dintre noile vehicule din parcul CTP au fost cumpărte din fonduri nerambursabile.

Până la finalul exercițiului financiar 2021-2027, Clujul își dorește să aibă o flotă complet nepoluantă. Anul stabilit ca țintă este 2028. În acest moment, aprocimativ jumătate din flota CTP este electrică.

Ce înseamnă asta? Cumpărarea de troleibuze, autobuze electrice și autobuze cu hidrogen. Deja în bugetul pe 2021 exista o secțiune pentru autobuze pe hidrogen, iar un astfel de vehicul a fost testat pe străzile din Cluj, dar achiziția a fost amânată.

100

de milioane de euro este suma aproximativă pe care Clujul și-a propus să o cheltuiască, până în 2027, pentru completarea parcului auto al CTP cu mijloace de transport nepoluante.

Există însă și semne de întrebare. Clujul a cumpărat recent autobuze diesel noi, fie de la Solaris, fie de la Mercedes, fie de la Iveco, scurte și cu burduf, de care ar urma să scape. Sigur, până în 2028 acestea se vor mai învechi, vor ajunge la 10+ ani. O parte ar putea fi utilizate în zona metropolitană sau ca rezerve.

Apoi, să ne amintim că și în proiectul metroului se prevede achiziția prin leasing operațional a 50-60 de autobuze diesel euro 5, care să asigure transportul public în zonele unde excavațiile nu vor mai permite utilizarea troleibuzelor. Și nu e clar dacă până în 2028 vom avea metrou prin Cluj, deci autobuzele acestea își vor încheia misiunea.

Strategia privind construirea viitoarei flote CTP se va definitiva în 2022. Acesta este anul în care se vor depune proiectele pentru exercițiul financiar 2021-2027 al Comisiei europene – suntem în mare întârziere, ca de obicei. Ghidurile pentru accesarea fondurilor europene urmează să intre în consultare publică, iar apelurile pentru proiecte se vor deschide, cel mai probabil, abia în vară.

Să ne amintim că municipiul a pornit și procesul de achiziție pentru autobuze autonome. Licitația s-a încheiat în toamnă fără a se desemna un câștigător. Valoarea estimată a achiziției era de 27,35 milioane de lei. Clujul însă nu a renunțat. În ianuarie, licitația va reapărea pe site-ul național de achiziții publice, iar de data aceasta soluția aleasă este cea a dialogului competitiv. Cum la procedura din toamnă au existat două oferte din Franța (EasyMile și Navya) care au fost declarate inacceptabile, dialogul competitiv permite alegerea câștigătorului chiar dacă ofertele sunt neconforme sau inacceptabile.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.