Strada Traian Vuia va fi reamenajată. Giratoriu și trotuare modernizate, stație CTP relocată

Autor  admin   în       1 year în urmã     3043 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat, miercuri, că administrația locală lucrează în aceste zile la reamenajarea străzii Traian Vuia ca urmare a construirii parcării de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu”. 
Reamenajarea cuprinde zona de acces în Park & Ride de la aeroport, sensul giratoriu, trotuarele și relocarea stației pentru transportul în comun.

60.869.993,16

de lei este valoarea totală pentru realizarea „Park & Ride” de pe strada Traian Vuia

Postarea lui Emil Boc de pe FB
„Licitația pentru obiectivul <Park & Ride> în zona străzii Traian Vuia a fost finalizată. Câștigătorul desemnat este TCI Contractor General SA. Valoarea atribuită pentru execuția lucrărilor este de 60.869.993,16 lei. Primăria municipiului Cluj-Napoca a obținut autorizația de construire pentru execuția lucrărilor. Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.
Proiectul prevede amenajarea accesului din drumul național și a unei platforme pentru zona de parcare. Pentru mijloacele de transport se vor organiza stații echipate cu dotările și infrastructura necesară desfășurării activităților specifice.
De asemenea, este prevăzută și amenajarea unui terminal tip autogară, care va cuprinde Corp C1 – clădire terminal și copertinã, Corp C2 – copertină autocare și piațetă publică. Accesul va fi asigurat din strada Traian Vuia către platfoma pentru staționare și către zona de autogara.
Dimensiunea verde este evidențiată și în acest proiect prin crearea și amenajarea spațiilor verzi perimetrale și între locurile de parcare.
În incinta amenajată au fost prevăzute 863 de locuri de parcare, din care:
  • 37 de locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități;
  • 30 de locuri de parcare pentru autovehicule electrice și hibride;
  • 788 locuri de parcare pentru autovehicule;
  • 8 peroane pentru autobuze.
În acest moment, colegii mei din Primărie lucrează la documentația tehnică privind obținerea autorizației de construire pentru proiectul <Reamenajare stradă Traian Vuia> care cuprinde zona de acces în Park & Ride, sensul giratoriu, trotuarele și relocarea stației pentru transportul în comun”, se arată pe pagina de FB a primarului Emil Boc.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.