Strada din Cluj care s-a surpat. Au intervenit pompierii

Autor  admin   în       1 year în urmã  

O stradă din cartierul clujean Grigorescu s-a surpat. Locuitorii de pe Uliului sunt într-o situație deloc de invidiat, întrucât nu știu dacă pot ajunge acasă cu mașinile. Sau dacă mai pot pleca.

De asemenea, surparea drumului poate însemna și afectarea caselor în care locuiesc. Alunecarea de teren ar putea să le crape alei sau pereți.

Singurii care au intervenit au fost pompierii. Locuitorii din zonă l-au sunat și pe un candidat la Primărie, Sabin Sărmaș, care a venit și a reproșat Primăriei că i-a abandonat pe riverani.

De altfel, informațiile sunt că pe stradă s-a aplicat recent asfalt fără să se facă studii de impact. Imediat, asfaltul a crăpat, apoi a pornit-o la vale.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.