Strada cu barieră. Emil Boc a anunțat că polițiștii o vor păzi permanent

Autor  Ionel Lespuc   în       10 luni în urmã     2812 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat astăzi că pe strada Mamaia vor fi instalate noi porți. Acestea au mai existat și în trecut, dar erau permanent demolate de șoferi de autovehicule de (mai) mare tonaj.

„Pe strada Mamaia vor exista restricții de tonaj pentru vehiculele cu peste 3,5 tone. Se vor instala la intrarea pe stradă două bariere, una mobilă și una fixă. Și vor sta acolo permanent polițiști, de la Poliția Locală și de la cea națională. Vor sta acolo până când lumea se va obișnui”, a spus Emil Boc.

Strada Mamaia a fost modernizată în cadrul proiectului de remodelare a malurilor Someșului. Pe timpul lucrărilor, circulația s-a desfășurat pe strada Dragalina în dublu sens. De săptămâna trecută s-a revenit însă la sensuri unice, odată cu redeschiderea străzii Mamaia.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.