Sterilizare gratuită a câinilor, în Florești

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     816 Vizualizări.  

Primăria Florești a dat luni startul celei de-a doua etape a campaniei de sterilizare gratuită a câinilor. Aceasta se va desfășura  până în 31 octombrie, iar cabinetul mobil este amplasat pe strada Avram Iancu, nr. 276.
„Vă invit pe toți cei care dețineți un câine să vă înscrieți prin depunerea unei cereri fie fizic, la Registratura Primăriei, fie online, pe adresa de e-mail contabilitate@floresticluj.ro, împreună cu buletinul proprietarului câinelui (având domiciliul stabil în Florești) și carnetul de sănătate al câinelui (câinele trebuie să fie microcipat). În cazul în care câinele nu este microcipat, asociațiile pentru protecția animalelor implicate în proiect asigură microciparea gratuită”, a transmis primarul Bogdan Pivariu.
Care este procedura:
  • Ai domiciliul stabil în comuna Florești.
  • Te prezinți la Primărie cu buletinul și carnetul de sănătate al câinelui (câinele trebuie să fie microcipat) sau trimiti pe email cererea si actele aferente.
  • Completezi o cerere tip și primești un bon/voucher.
  • Vei fi anunțat telefonic de desfășurarea campaniei mobile sau cabinetul veterinar unde te poți prezenta (data și ora).
  • În ziua programării, te prezinți cu câinele, carnetul de sănătate al câinelui, buletinul și bonul/voucher-ul.
  • Transportul și îngrijirea câinelui, înainte și după sterilizare, revin în sarcina proprietarului.
  • În ziua sterilizării, nu hrănești câinele! După sterilizare, îl îngrijești cu atenție, minimum două zile.
Pentru mai multe detalii, puteți suna la numărul 0755.019.010.
„Haideți să avem grijă, împreună, de cei mai buni prieteni ai oamenilor și să dăm dovadă de faptul că Floreștiul este cea mai tânără și educată comună din România, prin responsabilizarea deținătorilor de animale, combaterea fenomenului de abandon și reducerea numărului de câini aflați pe domeniul public”, mai spune Pivariu.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.