S-a redeschis circulația pe podul din Turda. Cât au durat lucrările

Autor  admin   în       3 years în urmã  

Traficul pe podul peste râul Arieș din Turda s-a redeschis, luni seara, 13 decembrie, cu o lună mai devreme față de termenul contractual prevăzut. 

Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), termenul contractual de finalizare era 12 ianuarie 2022, conform graficului de execuție. Cu toate astea, termenul a fost devansat.

Antreprenorul a efectuat lucrări de consolidare a infrastructurilor și de înlocuire a suprastructurii podului pentru a asigura calitatea necesară, din punct de vedere legal și tehnic, pentru ca circulația să se desfășoare în condiții de siguranță și confort.

Valoarea contractului a fost de 6.682.073,00 lei fără TVA. Perioada de garanție este de 3 ani.

Conform sursei citate, circulația pe pod a fost închisă și deviată pentru executarea lucrărilor de reparații începând din 25 martie a.c.

De atunci, traficul a fost deviat pe următoarele variante de rute ocolitoare:

  • Fără restricții de tonaj (tur-retur): sensul dinspre Cluj-Napoca spre Câmpeni, Alba Iulia, București va fi deviat pe traseul str. G-ral Dragalina – str. Ștefan cel Mare, str. 22 Decembrie 1989 (DJ 161 B), continuare pe str. 22 Decembrie 1989 (DN 75) pentru cei care se deplasează spre Câmpeni și pe str. Armatei pentru cei care se deplasează spre Alba Iulia, București.
  • Cu restricții de tonaj de 7,5 tone: direcția Câmpeni și Turda spre Cluj-Napoca se va realiza pe ruta Mihai Viteazu (dinspreTurda, Alba Iulia, București) – Cheia –Săndulești – Tureni – Cluj-Napoca și pe ruta Cluj-Napoca – Tureni – Săndulești – Cheia – Mihai Viteazu (spre Turda, Alba Iulia și București) dinspre Cluj-Napoca spre Câmpeni, Turda, Alba Iulia și București.
  • Pentru a evita aglomerarea rutelor ocolitoare, autoritățile le-au transmis șoferilor care tranzitează zona dinspre Alba Iulia, Târgu Mureș, Câmpeni spre Cluj-Napoca, Dej, Bistrița, Suceava, să utilizeze: Autostrada A3 – Câmpia Turzii – Turda – Gilău – Nădășel – DN 1F – Varianta de Ocolire Cluj Napoca Nord Est – DN 1C.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.