Spune că susține proiectele Primăriei, dar au ce mi ți l-a plesnit pe Emil Boc

Europarlamentarul Dragoș Pâslaru, unul dintre copreședinții REPER, a participat astăzi la conferința județeană a partidului, cea în care s-a ales prima echipă locală de conducere. În cadrul discuțiilor, Pâslaru a spus că REPER își propune să sprijine proiectele Clujului, nu să critice orice inițiativă a primăriei. Cu toate acestea, copreședintele REPER a scos în evidență una dintre chestiunile deja semnalate în presa locală, și anume aceea că Emil Boc spune una la Bruxelles și alta face la Cluj. Nu minte, doar… nu știm ce face, găsiți dumneavoastră expresia corectă.
Emil Boc este președintele Comisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE (COTER) a Comitetului European al Regiunilor.
Iată dialogul:
Dragoș Pâslaru: La Consiliul European pune pe masă (Emil Boc n.r.) niște lucruri care sunt foarte frumoase, mai puțin implementate însă în Cluj. Deci aici cred că este o chestiune care ține de o diferență între discursurile pe care le are la nivel european și realitatea implementată de fapt în Cluj.
Reporter: Ceea ce tocmai ne-ați spus este că Emil Boc minte la Bruxelles?
D. Pâslaru: Nu, nu minte. La Bruxelles pune pe masă niște idei frumoase pentru Europa pe care nu le găsim executate la Cluj. Deci nu minte, vorbește despre tranziție verde, digital, smart city, lucruri pe care noi nu le vedem puse în practică la Cluj încă.
Media9 a scris despre discursul de la Praga al primarului, de acum un an, în care afirma că întreaga flotă CTP va fi ecologică, nepoluantă, până în 2026, deși acasă oferise un alt termen, 2028.
Mai mult, specialiștii consultați de publicația PressOne.ro, de curând, au scos în evidență lipsa de măsuri reale în ceea ce privește tranziția verde a Clujului, în ciuda faptului că municipiul a fost inclus în misiunea „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”.