Sprijin pentru vârstnici. „Deocamdată, 15% dintre ei au exprimat nevoia de ajutor imediat”

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     772 Vizualizări.  

Peste 300 de persoane vârstnice singure și/sau cu probleme de sănătate au fost deja ajutate, prin intermediul Direcției de Asistență Socială și Medicală (DASM) a Primăriei Cluj-Napoca, de la intrarea în vigoare a Ordonanței militare numărul 3. Seniorii au sunat la numărul de telefon pus la dispoziție de municipalitate, 0364.406.517. Au fost apoi resunați și au explicat în detaliu ce nevoi au: ce fel de cumpărături sau plata unor facturi. Datele au fost preluate de DASM și distribuite echipei care îi deservește pe vârstnici. În acest moment, demersul este înfăptuit de angajați ai DASM, mai multe ONG-uri și chiar persoane fizice care și-au arătat disponibilitatea de a ajuta.

În Cluj-Napoca sunt 61.415 persoane peste 65 de ani, potrivit datelor existente la Evidența Populației.

Multe dintre aceste persoane au însă aparținători care îi pot ajuta. În evidența DASM se află însă aproape 2.000 de vârstnici care au nevoie de sprijin. 

“Dintre aceștia, deocamdată circa 15% dintre ei au exprimat nevoia de ajutor imediat. Ceilalți au rezerve de alimente sau găsesc vecini, prieteni  să le facă unele cumpărături. Probabil că lucrurile se vor schimba la mijlocul lunii, când își termină numerarul, vine pensia, ar trebui să iasă la bancomat. Vor avea de plătit toate facturile” , a explicat Aurel Mocan, directorul DASM Cluj-Napoca.

Toți angajații sau voluntarii care îi vizitează pe vârstnici poartă cel puțin mănuși și mască. Angajații DASM dispun inclusiv de combinezoane și viziere.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.