Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca trece la un alt nivel: se înființează 4 structuri noi

Autor  admin   în       1 lunã în urmã  

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează aprobarea structurii organizatorice, a organigramei, a statului de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.

Una dintre modificări se referă la înființarea unor noi structuri în cadrul unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean, respectiv Unitatea de recuperare neuropsihomotorie, Centru de prelevare de organe și țesuturi, Centru de expertiză pentru boli rare în domeniul bolilor hepatice pediatrice rare și Compartiment de Psihologie.

DECLARAȚIE

„Clujul și clujenii merită tot ce e mai bun în materie de sănătate. Deciziile luate au scopul de a asigura o cât mai bună organizare și funcționare a activității la nivelul instituției spitalicești, precum și de a facilita accesul micilor pacienți la serviciile medicale de care au nevoie, cât mai aproape de casă, în condiții de maximă siguranță și confort. Sănătatea rămâne o prioritate a forului administrativ județean!”. 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Potrivit CJ Cluj, necesitatea înființării Centrului de expertiză pentru boli rare în domeniul bolilor hepatice pediatrice rare este justificată de o serie de argumente de ordin medical, dintre care amintim numărul subestimat al pacienților cu aceste boli, lipsa raportării cazurilor, absența unor Registre naționale pentru bolile rare și a unei rețele eficiente de centre medicale specializate în diagnosticul, tratamentul și urmărirea acestor pacienți, dar și problemele referitoare la accesul la tratamente.

În ceea ce privește Unitatea de recuperare neuropsihomotorie, aceasta va funcționa în cadrul Ambulatoriului Clinicii de Psihiatrie Pediatrică, situat pe Calea Mănăștur nr. 54 C, și va avea ca obiect principal de activitate asigurarea asistenţei medicale pentru îngrijirea pacienţilor cu deficienţe neuro-psiho-motorii.

Centrul de prelevare de organe și țesuturi este înființat în baza normativelor în vigoare, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca fiind acreditat în domeniul transplantului, iar Compartimentul de Psihologie are ca scop centralizarea activității psihologilor de la nivelul unității sanitare.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.