Șocant: „Sunt licee în Cluj unde salvarea vine de două ori pe săptămână ca să ia copilul în sevraj” + 100 de minori pe an internați la Psihiatrie
Judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj, a făcut o serie de afirmații surprinzătoare referitoare la consumul de droguri, mai ales în rândul tinerilor. „Nu avem nicio școală sau liceu liber de droguri în România, nicio localitate curată”, a spus Danileț, respectiv „Sunt licee în Cluj unde salvarea vine de două ori pe săptămână ca să ia copilul în sevraj și să-l ducă la spital. Avem 100 de cazuri pe an de copii internați, minori internați la spitalul de psihiatrie pentru dezintoxicare ca urmare a consumului de substanțe”.
Declarațiile sale au fost făcute în emisiunea Față în față, de la TVR Cluj. Judecătorul a spus că oamenii implicați în combaterea consumului de droguri la nivel național sunt prea puțini și că ar trebui făcut mai mult în ceea ce privește prevenția.
„Personalul este insuficient. Gândiți-vă că procurorii de la combaterea crimei organizate, împreună cu polițiștii, nu se ocupă doar de droguri. Se ocupă și de traficul de persoane, se ocupă de spălare de bani, de crimă organizată în general. Mi se pare că astăzi, mai ales în preajma festivalurilor, foarte multe resurse se investesc în aprinde puști cu două jointuri la ei. Le facem dosar penal și trimitem dosarul apoi la judecătorie. Mi se pare că nu rezolvăm mare lucru aici.
Există deja fenomenul în mediul rural, care pare a fi scăpat de sub control. Nu vă gândiți că polițistul acela de la sat, care e la comună, nici măcar la sat, poate el să facă ceva pentru combaterea consumului de droguri. Revin la latura prevenție. Este foarte importantă prevenția și cum o facem, piramidal. Noi, specialiștii, mergem și instruim un grup de oameni, de exemplu directori, profesori, care apoi vorbesc cu elevii și cu părinții și tot așa.
Numai piramidal putem face. Și trebuie să recunoaștem. Nu avem nicio școală sau liceu liber de droguri în România, nicio localitate curată. Nu se recunoaște pentru că ne este rușine sau frică de ce s-ar întâmpla dacă s-ar afla. Sunt licee în Cluj unde salvarea vine de două ori pe săptămână ca să ia copilul în sevraj și să-l ducă la spital. Avem 100 de cazuri pe an de copii internați, minori internați la spitalul de psihiatrie pentru dezintoxicare ca urmare a consumului de substanțe.
Și nu vorbim doar de droguri ușoare, de droguri recreaționale, cum i se spune în general la canabis. Vorbesc de droguri grele, inclusic etnobotanice. De la ecstasy în sus, totul prezintă un pericol grav pentru organismul uman.„, a spus Cristi Danileț, la TVR Cluj.