Șoc: un centru de vârstnici ar putea fi demolat. Instanța i-a desființat PUZ-ul și autorizațiile

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     2368 Vizualizări.  

Un centru de vârstnici cunoscut, Caro Senior, ar putea fi demolat, dacă Curtea de Apel Cluj va menține decizia Judecătoriei Cluj-Napoca. Procesul a fost intentat de mai mulți locuitori din cartierul Gilău Vest împotriva Consiliului Local și Primăriei Gilău, s.c. Caro Senior s.r.l. și s.c. Interbild Gen s.r.l. Un nume apare ca pârât: Daniel Florin Barabaș, un dezvoltator imobiliar al cărui nume a mai apărut în presă. Cam niciodată la „așa da”. 🙂 Iar vecinii au câștigat, dar deocamdată în primă instanță.

Gilău Vest este un cartier de case dezvoltat de Barabaș, în care acesta a decis ulterior să construiască acest centru de vârstnici, împreună cu alți asociați, și o clădire ce avea să fie închiriată ca extensie a Institutului Oncologic „Ion Chiricuță”. Și nu a cerut acordul locuitorilor din cartier, așa cum cere legea.

Concret, vecinii au solicitat:

  • anularea HCL nr. 102/29.06.2017 a Primăriei Gilău, privind aprobarea documentației PUZ pentru investiția Construire centru rezidențial, locuințe și servicii – localitatea Gilău, zona Gilău Vest, F.N.;
  • anularea Autorizației de construire nr. 107/21.12.2017 emisă în favoarea Caro Senior SRL pentru Construire Centru Rezidențial si servicii, împrejmuire, organizare de șantier, amenajări exterioare;
  • anularea Autorizației de construire nr. 61/12.06.2018 emisă în favoarea Caro Senior SRL pentru Soluție modificatoare pentru A.C. nr. 107 din 21.12.2017.

Judecătorul a anulat PUZ-ul și autorizațiile, așa că centrul de vârstnici a rămas în aer. Dacă se va menține verdictul, Primăria ar putea cere unui executor judecătoresc demolarea Caro Senior.

Mai mult, instanța a constatat că cei de la Caro Senior au promis că vor avea acces dintr-un drum public, lucru pe care nu l-au respectat. Apoi, a anulat autorizațiile pentru racorduri și branșamente, considerând că Barabaș a făcut lucrări considerând că drumul privat din cartier în aparține numai lui, deși vecinii sunt coproprietari.

Într-un drept la replică trimis Media9 în 11 mai, după apariția articolului de mai jos, Daniel Florin Barabaș s-a antepronunțat privind succesul recursului. „Va fi casată”. Știe dinainte sentința, ca ministrul Cătălin Predoiu, dacă vă amintiți momentul. Spicuim din poziția omului de afaceri:

„Construirea cartierului GILĂU-VEST și ulterior a centrului rezidențial a fost făcută absolut legal, respectând toate prevederile documentațiilor urbanistice și ale autorizațiilor de construire emise de PRIMĂRIA GILĂU și supervizate de CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ. Reamintim că actele administrative se bucură de o prezumție de legalitate, cât timp sunt în vigoare. În ce privește „victoria” în instanță în litigiul cu unii proprietari actuali ai imobilelor, reamintim că este vorba despre o hotărârea judecătorească de primă instanță, pe care o considerăm profund netemeinică și împotriva căreia ne vom exercita dreptul de a o ataca la instanța de recurs, unde va fi, cel mai probabil casată”.

În ciuda acestor susțineri curajoase, Barabaș s-a adresat luna trecută comisiei tehnice de urbanism a Consiuliului Județean, cu o nou plan urbanistic zonal pentru același spațiu. După articolul Media9, PUZ-ul a fost retras și nu a mai fost depus până acum.

Proiect controversat la Gilău. Instanța i-a desființat PUZ-ul și autorizația? Nicio problemă, își cere altele

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.