Și americanii sunt îngrijorați de retrocedările din România. Au prezentat însă cazul unui criminal de război, căruia statul român i-a confiscat bunurile

Procesul de restituire a proprietăților reprezintă chiar și în anul 2021 o mare problemă pentru autoritățile române. Soluționarea proceselor aflate pe rolul ANRP sau al instanțelor încă nu și-a găsit un sfârșit, deși, în cazul unora, au trecut mai bine de 15 ani. Într-un astfel de context, nu e de mirare că statul român e arătat cu degetul pe mai multe flancuri la nivel internațional. Chiar și Departamentul de Stat al SUA s-a arătat îngrijorat de situația acestor proprietăți din România.

Publicația Balkan Insight făcea, nu demult, referire atât la îngrijorările americanilor, cât și la situațiile create de hotărârile judecătorești, prin care moștenitori ai celor condamnați pentru crime de război se trezesc fără bunurile moștenite. Aici este, însă, nevoie să facem abstracție de sentimentalismele și izul de caz social pe care Balkan Insight le-a imprimat articolului despre care facem vorbire. Asta, pentru că în cazul prezentat, al lui Kalman Szabo (foto sus), acesta a aflat la mult timp după recuperarea bunurilor confiscate de regimul comunist că există o hotărâre judecătorească de condamnare a bunicului său pentru crime de război. Această condamnare se pare că datează însă din 1946 și prevede ca pedeapsă complementară confiscarea bunurilor deținute la acel moment. Prin urmare, confiscarea bunurilor bunicului domnului Szabo a survenit ca urmare a unei hotărâri judecătorești și nu ca urmare a instituirii regimului comunist în România (lucru care s-a întâmplat ulterior pronunțării hotărârii judecătorești). Așadar, orice cerere ulterioară de recuperare a bunurilor defunctului de către moștenitori este nulă ca urmare a existenței unei hotărâri judecătorești în acest sens.

Kálmán Szabó a fost nedumerit.

„Am primit astăzi o hârtie de la instanță care spune

că moștenirea de la mama mea a fost contestată,

dar nu înțeleg de ce”, a spus el.

„Am citit-o, dar nu am înțeles nimic.”

La șapte ani după moartea mamei sale, Magda,

Szabó, un etnic maghiar, se găsește închis

într-o bătălie legală asupra proprietății

moștenite de el și fratele său, proprietate

pe care a câștigat-o de la statul român

la începutul anilor 2000, la decenii după

ce a fost confiscată de la tatăl lui, imediat

după cel de-al doilea război mondial.

În cauză este o condamnare pronunțată în 1946 împotriva bunicului lui Szabó, Imre Schmidt,

primar al orașului din Transilvania, pentru crime de război împotriva evreilor,

descoperită de autorități abia în 2019 și despre care se spune că anulează

restituirea acordată mamei lui Szabó.

fragment din Balkan Insight (AICI)

Însă, exact ca și la celelalte impedimente din cadrul acestui proces, este nevoie doar de oameni cu inițiativă și simț de răspundere. În prezent, după atâția ani în care statul român a cam stat să încaseze mai mult decât să riposteze, este relativ ușor să faci o listă a impedimentelor care stau la baza ritmului încet de soluționare a dosarelor. Prin urmare, nu este știință a rachetelor să identifici și modalitățile de soluționare a acestor impedimente. Reala problemă este aceea de asumare a responsabilității, identificării și implementării de soluții.

În cele din urmă, problema retrocedărilor imobiliare din România va trebui să își găsească o soluție care să împace ambele părți. Pasarea ”cartofului fierbinte” de la o guvernare la alta sau de la o instanță la alta nu face decât să trezească în rândul oamenilor frustrări și neîncredere în autoritățile responsabile.  Este nevoie de considerente obiective, nealterate de povești, care, deși uneori triste, sunt guvernate de subiectivism și nu servesc scopului final al soluționării definitive a problemei. Dar, cel mai important, este necesar ca autoritățile statului român să ia atitudine și să grăbească soluționarea proceselor în condiții de apărare a intereselor reale ale statului și cu respectarea strictă al legii.