Showroom Porsche la Cluj, doar al doilea din țară

Autor  admin   în       6 luni în urmã     1840 Vizualizări.  

Porsche pregătește deschiderea celui de-al doilea showroom în România. Acesta va fi lângă Aeroportul din Cluj-Napoca. 

Spațiul va include atât un showroom, cât și un atelier de service. Finalizarea construcției este planificată pentru anul viitor.

Porsche derulează o investiție de proporții la Cluj, unde va demara construcția celui de-al doilea său centru din România. În prezent, proiectul arhitectural al noului spațiu este aprobat, iar construcția se află în stadiul de autorizare.

”Pentru marca Porsche, această investiție de la Cluj este una strategică, în conformitate cu planurile noastre de dezvoltare și sustenabilitate în România și în regiune”, spune Alin Tapalagă, Director General al Porsche Inter Auto România. ”Ca Importator Porsche în România, am împlinit anul trecut 25 de ani pe piața locală, Centrul Porsche București a împlinit 10 ani, deținem și un service autorizat în Timișoara, astfel că am considerat oportun momentul deschiderii unui al doilea Centru Porsche în țară, într-o zonă în care marca este foarte apreciată și așteptată de clienții noștri. Noul spațiu va conține atât un showroom de prezentare, cât și un nou atelier de service. Construită la cele mai înalte standarde, clădirea va fi una verde, durabilă, investiția fiind aliniată la standardele noastre de reducere a emisiilor și conservare a resurselor naturale, atât prin procesul de producție și prin hibridizarea și electrificarea gamei de automobile, cât și prin construirea unor showroom-uri eco-friendly.”

Construcția noului spațiu va fi demarată în acest an, imediat după primirea tuturor aprobărilor de construcție necesare.

Noul Centrul Porsche Cluj va avea un showroom de prezentare de aprox. 600 mp și un service autorizat Porsche, care va avea o suprafață de 870 mp. Spațiul va beneficia de toate facilitățile moderne și construcția va fi realizată pe baza noii identități corporative a Porsche AG, la cele mai înalte standarde.

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.