Serviciul permise-înmatriculări se mută luna aceasta. „Eliminăm traficul nenecesar din Gheorgheni”

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     1292 Vizualizări.  

Din noiembrie, Serviciul de înmatriculări și eliberare permise auto al Clujului se mută la periferie, în clădirea unde a funcționat Vama. Data exactă urmează să fie anunțată de prefectul Mircea Abrudean.

Primarul Emil Boc a explicat ce măsuri a luat municipalitatea. S-au cheltuit circa 90.000 de euro pentru realizarea unei parcări de 80 de locuri și a unui trotuar de 70 de metri. Linia de autobuz opt își prelungește traseul și va avea stații la noua clădire a Serviciului de permise și înmatriculări. A fost marcată o trecere de pietoni noi, iar Primăria a detașat patru angajați pentru ca persoanele care au de plătit taxe la bugetul local pentru înmatriculare să o poată face chiar în sediul din Someșeni.

“Este o soluție de bun simț să eliminăm traficul nenecesar din cartierul Gheorgheni. Astfel, scoatem 300-500 de mașini din acea zonă. Acestea puneau probleme serioase privind calitatea vieții pentru locuitorii din Gheorgheni”, a spus Emil Boc.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.