Șerban Țigănaș susține că Primăria lui Emil Boc este complice al fenomenului caselor neautorizate. “Dacă acum avem toleranță zero, probabil că înainte a fost toleranță 100%”

Autor  Ionel Lespuc   în       9 luni în urmã     2976 Vizualizări.  

Arhitectul Șerban Țigănaș, decanul Facultății de arhitectură, fost președinte timp de două mandate al Ordinului arhitecților din România, a fost invitatul ediției din această săptămână al Real Estate Agenda, emisiune produsă de Napoca Live, în colaborare cu Media9. Țigănaș a răspuns, pe larg, unui mesaj lansat de primarul Emil Boc, care a criticat “uscăturile” din pădurea arhitecților pentru că realizează proiecte de urbanism pentru construcții care nu pot fi autorizate.

Sunt convins că domnul primar are perfectă dreptate, este un număr intolerabil de mare de case neautorizate construite. Dar oare cum s-au putut construi? Dacă acum avem toleranță zero, probabil că înainte a fost toleranță 100%, iar acum s-a întors foaia. Ar trebui notată în calendar data de la care s-a schimbat foaia. E foarte bine, dar mi se pare un pic târziu. În mod normal nu poți, cu un minim de poliție locală sau de inspecție pe teren, să nu îți dai seama că se construiește neautorizat. (…) Nu se poate legal construi fără autorizație. Ceea ce înseamnă că, dacă s-a construit fără autorizație, instituția care dă autorizațiile de construire – Primăria, în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, Consiliul județean, în extravilan – poartă clar o parte din vină, transmisă sub forma lipsei de vigilență, de reacție și așa mai departe. Este complice. Dar complici sunt și cetățenii, care văd un șantier, care întorc capul când nu văd la intrarea în șantier o placă pe care scrie «aici se va construi nu știu ce, cu numărul de autorizație, eliberat de Primărie la data de, valabil până la data de». Dacă trec pe lângă un șantier și nu văd acest panou cred că, în mod normal, într-o societate normală, ar trebui să dau un sms sau un telefon la Primărie sau să remarc la Inspecția de stat în construcții, cealaltă instituție importantă care face teren, și să le spun «uite ce se întâmplă». Iar ISC verifică cu Primăria și îmi transmite «stai liniștit că nu avea placa, a primit o amendă și o să aibă de mâine». Deci și cetățenii sunt vinovați.

Acum să dai vina pe arhitecți pare bizar. Dar eu am înțeles ce a vrut să spună primarul. A vrut să spună altceva, iar acum încerc să traduc. A vrut să spună că în zonele cu case neautorizate se fac planuri de urbanism retroactive, care să aducă în legalitate ilegalitatea comisă cu un an-doi-trei-cinci înainte. Iar acest lucru sunt de acord că nu ar trebui să se întâmple. Noi am discutat în Ordinul arhitecților din România (OAR) de foarte multe ori și toate propunerile legislative s-au dus către ideea neacceptării introducerii în legalitate. Adică sub motiv că lucrurile sunt tolerabile, rezonabile, că s-au mutat niște familii acolo, că cu greu și-au făcut casa respectivă, iar acum s-o demolezi nu ar fi bine, că nu prezintă pericol social, că nu poluează și hai să fim de acord să le dăm o amendă și să îi obligăm să facă niște documentații retroactive… Ei, noi, arhitecții, nu suntem pentru intrarea în legalitate. Nu trebuie ieșit din legalitate. Instituțiile statului să își facă treaba atunci când se inițiază construirea.

De ce încearcă unii să intre în legalitate? Pentru că așa ceva s-a întâmplat timp de 30 de ani. Astfel de proiecte de intrare în legalitate sunt practici cunoscute. Ori dacă mesajul domnului primar este «nu mai acceptăm aceste practici», cu care repet că sunt de acord, este bun, păcat să se întâmplă abia acum, atunci acest mesaj trebuie să fie foarte clar, explicit, nu să spună că unii dintre arhitecți sunt uscături, pentru că împart o vină. Cu cine împart vina, că nu am înțeles din mesajul primarului? Nu am înțeles care este partea de vină asumată de Primărie.

Iar referitor la menționarea Facultății de arhitectură chiar nu înțeleg mesajul. Dacă domnul primar își imaginează că la Facultatea de arhitectură se învață cum să nu se respecți legea, nu știu, îl invit să vină să vadă care este planul de învățământ și să vadă cu ce ne zbatem noi acolo” , a spus Țigănaș.

În declarația arhitectului s-a strecurat o inexactitate. Autorizațiile din extravilan le eliberează tot Primăria, nu Consiliul județean.

Iată emisiunea mai jos:

Link către emisiune pe Facebook, AICI.

Răspunsul lui Șerban Țigănaș vine ca urmare a acestei declarații date de primarul Emil Boc, în deschiderea ultimei ședinte a comisiei de urbanism.

“Sunt case care nu sunt autorizate, dar pentru care există proiecte de urbanism realizate de arhitecți. Breasla arhitecților este de mare calitate, mai ales la Cluj, dar există și uscături, ca în orice pădure. Nu sunteți absolviți de vină pentru casele fără autorizație, cel puțin morală. Se creează o problemă pentru municipiu, dar și una socială. Aceste case merg spre demolare, chiar dacă după un proces de doi-trei ani. Avem toleranță zero”, spunea atunci primarul.

Emil Boc i-a certat pe arhitecți. “Nu sunteți absolviți de vină pentru casele fără autorizație. Acestea merg spre demolare, toleranță zero”

În Cluj-Napoca sunt, după unele analize, peste o mie de construcții ilegale, mai ales pe Valea Fânațelor sau pe Valea Chintăului.

 

About