Șerban Țigănaș este „metrou-sceptic”: “Aș vrea să existe criogenie și să mă treziți când funcționează metroul”
Primarul Emil Boc s-a plâns, cu repetiție, că unii clujeni “își rup hainele de pe ei” în demersul lor de a se opune metroului. L-am întrebat pe arhitectul Șerban Țigănaș, secretarul general al Uniunii Internaționale a Arhitecților, dacă este în această situație. “Nu cred că vorbea despre mine. Nu mă opun, ci sunt metrou-sceptic”, a explicat Țigănaș, cel care a proiectat stadioanele din Cluj, Craiova, Târgu Jiu și “Arcul de Triumf”, din Buucrești.
“Deși am întrebat, dar răspunsul a fost evitat, nu am reușit să înțeleg a cui a fost ideea aceasta cu metroul. Dacă ideea aceasta a avut-o un specialist, mi-ar plăcea să discut cu el și să îi cunosc argumentele. Dacă ideea a avut-o un consilier, mi-ar plăcea să îl cunosc și să aflu că există consilieri ai primarului. Dacă ideea este a primarului, am foarte mari rezerve. Cum se poate ca însuși primarul să se gândească la ceva la care nu s-a gândit nimeni?”, a spus Țigănaș, care a subliniat că are o rezervă privind argumentele științifice care aduc metroul ca fiind o soluție. În toate studiile specialiștilor în mobilitate, soluția indicată a fost o linie de tramvai est-vest.
Secretarul general al Uniunii Internaționale a Arhitecților mai arată că la Cluj metroul a fost gândit ca o linie, spre deosebire de toate marile orașe ale lumii, unde există rețele. “Marile probleme pe care le are Clujul nu sunt pe linia propusă pentru metrou, sunt exact perpendicular pe ea”, a menționat Șerban Țigănaș.
Acesta a tras un semnal de alarmă privind descoperirile arheologice care urmează să se facă și a comparat proiectul cu cel de la Salonic, Grecia, rămas neterminat.
“Dacă se va începe construcția și avem ghinionul absolut predictibil de a ne întâlni cu arheologia din zona centrală a Clujului, s-ar putea să pățim ce s-a întâmplat în Salonic, unde se construiește un metrou de nici nu mai știu câți ani. Evident că s-a ciocnit la fiecare stație și în fiecare loc cu arheologia și a început o cercetare care s-a finalizat cu o criză a metroului. (…) Există riscul unui blocaj, dar nu pot să spun că așa va fi, de aceea nu îmi rup hainele de pe mine. Dar aș vrea să existe criogenie și să mă treziți când funcționează metroul. S-ar putea să nu mă treziți niciodată”, a afirmat cunoscutul arhitect clujean.
Declarațiile au fost făcute în emisiunea Real Estate Agenda, de la Napoca FM, realizată în colaborare cu Media9. Puteți vedea toată emisiunea mai jos.