Semafoare puse în funcțiune pe strada Făgetului. Patru deodată

Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunță că, începând de astăzi, 24 iulie 2025, au fost puse în funcțiune instalațiile de semaforizare în patru puncte de pe strada Făgetului. Noile semafoare au fost instalate în zone considerate cu risc pentru pietoni, ca urmare a traficului intens și a lipsei unor treceri de pietoni semaforizate în trecut.
Locațiile vizate sunt următoarele:
- intersecția străzii Făgetului cu strada Cetinei;
- intersecția străzii Făgetului cu aleea Crișan Mircioiu;
- în dreptul imobilului cu nr. 9A;
- în dreptul imobilelor nr. 6C și nr. 19.
Toate cele patru instalații sunt dotate cu butoane de cerere pentru pietoni. Astfel, culoarea verde a semaforului se va activa doar la solicitarea expresă a pietonilor, prin apăsarea butonului. Măsura este menită să reducă timpii de așteptare pentru șoferi atunci când nu sunt persoane care doresc să traverseze, fără a compromite siguranța pietonilor.